Slujire și îndemnuri pentru noul an la catedrala din Caransebeș

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 02 Ianuarie 2024

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în prima zi a noului an civil a fost săvârșită la Catedrala Episcopală din Caransebeș de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să reflecteze mai mult la semnificația praznicului împărătesc „Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului”: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a smerit și S-a golit de slava Sa dumnezeiască ca noi să ne îndumnezeim și să ne asumăm cu adevărat și plenar jertfa pe care El a făcut-o pentru noi și pentru a noastră mântuire. Așadar, se cuvine ca la acest praznic al smereniei Mântuitorului și noi să ne smerim și să reflectăm la viața noastră de zi cu zi, să ducem o viață cumpătată, o viață responsabilă, în cumințenie față de Dumnezeu și față de poruncile Lui”.

În noaptea dintre ani, Părintele Episcop Lucian a săvârșit slujba de mulțumire pentru anul ce a trecut, dar și de binecuvântare pentru cel nou, săvârșind rânduiala specială, în cadrul căreia a fost citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.