Slujirea aproapelui în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 15 Ianuarie 2021

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat în primele două săptămâni ale noului an calendaristic mai multe acţiuni social-filantropice, în care mai multe familii cu mulţi copii şi situaţii materiale precare au primit din partea parohiilor produse alimentare şi de strictă necesitate.

Eparhia a desfășurat la Parohia Prundu III Pitești proiectul social „Alimente pentru copiii proveniți din familii nevoiaşe”. În cadrul acestuia, mai mulţi voluntari şi filantropi, sub coordonarea preoților Costin Preda Vîlcu şi Ionuț Alexandru Gurea, au oferit alimente mai multor familii cu mulţi copii şi venituri materiale precare. ­Totodată, Parohia Mavrodolu din cadrul Protopopiatului Piteşti, a dăruit produse alimentare mai multor persoane nevoiaşe. Ajutorul a fost posibil prin implicarea unui grup de voluntari ai parohiei şi a mai multor filantropi, acţiunea fiind organizată de părintele Paul Stănescu.

De asemenea, la nivelul Protoieriei Curtea de Argeş, parohiile Domneşti de Jos şi „Sfinţii Voievozi Mihai şi Gavriil” au organizat campanii filantropice în care mai multe familii au fost ajutate, prin grija unor donatori, cu alimente, produse de strictă necesitate şi electrocasnice. Acţiunile au fost coordonate de preoţii slujitori Cătălin Constantin Comandașu și Petre Grigorescu, respectiv Cristian Constantin Palmeș.

La începutul noului an, copiii din Așezământul social de la Valea Screzii din judeţul Prahova au primit daruri din partea Parohiei Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel, județul Argeș. Mai mulţi binefăcători, sub coordonarea părintelui Florentin Lipan, au oferit copiilor asistaţi în acest aşezământ alimente şi cozonaci.

Şi la nivelul celorlalte protopopiate ale eparhiei, mai multe parohii au dat persoanelor nevoiaşe produse alimentare şi de strictă necesitate prin implicarea preoţilor şi a voluntarilor. Astfel, prin grija parohiilor Racovița, din Protoieria Mioveni, Valea Mare, din Protoieria Topoloveni, şi Glavacioc, din Protoieria Costești, județul Argeș, persoane vârstnice, singure şi care suferă de diferite afecţiuni cronice au primit porţii cu hrană caldă, dar şi produse alimentare neperisabile şi altele de strictă necesitate.

Aceste campanii vor continua în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, având în vedere perioada de restricţii determinate de pandemie, care continuă pe teritoriul ţării noastre, precum şi a condiţiilor meteorologice prognozate pentru perioada următoare.