Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Clujului
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost sărbătorit luni, 30 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Sfântul Andrei este și ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, au săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor restrâns de preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la paternitatea duhovnicească. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu. La final, eclesiarhul catedralei, protos. Simeon Pintea, i-a transmis ierarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, precum și tuturor celor prezenți pentru urările făcute cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.
Pentru activitatea academică și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, istoricul de artă, prof. dr. Negoiță Lăptoiu, a fost distins de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei cu „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a mitropoliei.
În Duminica a 30-a după Rusalii (a Dregătorului bogat - Păzirea poruncilor), Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a târnosit Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Vișea, comuna Jucu, județul Cluj, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, apoi i-a felicitat pe credincioși, puțini la număr, pentru efortul lor de a ridica locașul de cult. Diac. Ionuț-Vasile Boancă a fost hirotonit preot pentru Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, din Episcopia Sălajului.
Preotul paroh Adrian-Paulian Mitrea a primit distincţia „Crucea Transilvană”, iar ctitorul Petru Călian, epitropul Dafin Pescar, paracliserul Traian Mureșan și credincioasa Leontina Miron, alături de membrii Comitetului și Consiliului parohial și alți binefăcători, printre care și primarul comunei Jucu, Valentin-Dorel Pojar, au primit distincţii.