Slujiri arhierești în cele trei regate scandinave

Data: 28 Mai 2024

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat de curând parohii românești din regatele Danemarcei, Norvegiei și Suediei, fiind înconjurat atât de compatrioți, cât și de convertiți scandinavi la Ortodoxie. După slujirile euharistice din capitala Regatului Danemarcei și din orașul danez Horsens din Peninsula Iutlanda, ierarhul a vizitat sâmbătă, 25 mai, una dintre cele mai nordice comunități de români ortodocși, în localitatea Mo I Rana din Regatul Norvegiei, acolo unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a botezat o fetiță în familia unor tineri din comunitate. Ierarhul i-a vizitat în după-amiaza zilei de sâmbătă și pe păstoriții săi din orașul norvegian Trondheim, iar în Duminica a 4-a după Paști, 26 mai, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia românească „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului «Povățuitoarea copiilor» și Sfinții Trei Ierarhi” din Uppsala, vechi centru universitar situat în partea nordică a capitalei Regatului Suediei.

Mai cumplită decât boala este suferința singurătății, a spus Episcopul Europei de Nord în cuvântul de învățătură.

În toate comunitățile vizitate, ierarhul s-a întâlnit cu tinerii din CTSM - Centrul pentru Tineret „Sfântul Ștefan cel Mare” și a oferit daruri enoriașilor și copiilor de la școlile parohiale.