Slujiri arhiereşti în Duminica a 18-a după Rusalii

Un articol de: Pr. Cristian Rus,   Arhid. Pavel Canea,   Arhid. Ionică Torcoș,   Darius Herea,   Darius Echim,   Oana Rusu - 24 Septembrie 2019

În Duminica a 18-a după Rusalii, a Pescuirii minunate, mai multe locaşuri de cult au fost sfinţite, iar credincioşii au primit binecuvântarea ierarhilor, precum şi îndemnul de a participa la sfintele slujbe ale bisericii. 

În duminica a 18-a după Rusalii, s-au sărbătorit 20 de ani de slujire la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” - Teiuș din Episcopia Caransebeșului. Trei ierarhi ai Bisericii au fost prezenți la acest moment important pentru obștea monahală a acestei mănăstiri. În altarul de vară a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfin­țitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La sfânta slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, precum și numeroși cre­dincioși din municipiul Caran­sebeș, dar și pelerine veniți din mai multe zone ale țării. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal trecuți la Domnul.  

„Am dorit, când eram Episcop la Caransebeș, să înălțăm biserici și mănăstiri închinate Maicii Preacurate. De aceea, prima mănăstire căreia i-am pus piatra de temelie a fost în cinstea Adormirii Maicii Domnului, având și experiența vieții duhovnicești a acestui praznic de la Sâmbăta de Sus. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și o rugăm pe Maica Preacurată să ne ocrotească pe noi, pe toți, pe viețuitorii acestei mănăstiri și pe toți credincioșii care au devenit ctitorii și binefăcătorii ei”, a subliniat Înalt­prea­sfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.   

În semn de prețuire și recu­noștință pentru implicarea în ridicarea și amenajarea ansamblului monahal de la Teiuș, Înaltpreasfințitul Părinte Lau­rențiu i-a oferit arhimandritului Justinian Tibil, starețul mănăstirii, Ordinul „Crucea Șagu­niană”, iar Preasfințitul Părinte Lucian i-a oferit starețului Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor”. 

„Această împreună-slujire se datorează faptului că, în acest an al centenarului bănățean, și Mănăstirea Teiuș aniversează 20 de ani de la înființarea ei. Părintele stareț și ctitor Justinian ne-a bucurat în acești 20 de ani pentru că a înflorit pe acest deal din preajma Caransebeșului o preafrumoasă mănăstire închinată Maicii Domnului. Astăzi a fost o duminică specială, cu oaspeți de seamă, iar noi am avut o bucurie și mulțumire în suflet, și pentru aceasta îi mulțumim Maicii Domnului căci ne-a adunat în mica ei grădină de la Teiuș”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.  

De asemenea părintele stareț Justinian a oferit diplome de ctitorie celor care s-au implicat în lucrările ce au fost efectuate la ansamblul monahal. „Aducem mulțumiri Înalpreasfințitului Laurențiu, Preasfințitului Lucian și Preasfințitului Daniil, dar și ctitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș și tuturor credincioșilor care au participat la această bucurie sfântă, rugând-o pe Maica Domnului să-i ocrotească și să-i binecuvinteze pe toți”, a afirmat starețul Justinian, la final. 

Evenimentele dedicate aniversării a 20 de ani de slujire la Teiuș au început sâmbătă cu săvârșirea slujbei Vecerniei, oficiată de către Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, și cu un concert.

Pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, mănăstirea şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului de atunci, când s-a pus şi piatra de temelie a bisericii mănăstireşti. 

Cu ocazia vizitei la Caran­sebeș, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a vizitat și Centrul eparhial, recent renovat, precum și Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”.

Sfinţire la Viile Tecii, Bistriţa-Năsăud

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din localitatea Viile Tecii, Protopopiatul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. Ierarhul a resfințit biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care începând cu anul 2011 a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, la altarul de vară din curtea lăcașului de cult, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, Alexandru Vidican, protopopul de Huedin, Ionuț Dan Lupuțan, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, parohul Daniel Bogdan, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Roagă-te și muncește”.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpretele de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Mărioara Precup au cântat mai multe pricesne. 

La finalul slujbei, parohul Daniel Bogdan a mulțumit ierarhului, pentru prezență și binecuvântare, și celor ce s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

Pentru întreaga activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Daniel Bogdan. De asemenea, Simion Drecșan a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Membrii comitetului și consiliului parohial au fost distinși cu „Diplome de aleasă cinstire”, precum și alți binefăcători. La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și centrale, alături de numeroși localnici, fii ai satului, mulți îmbrăcați în straie populare.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Viile Tecii, comuna Teaca, a fost edificată între anii 1883-1887, fiind construită din cărămidă şi piatră. A fost sfințită în anul 1943 de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Colan. Începând cu anul 2011, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la interior, cât și la exterior, alături de casa parohială și spațiile adiacente. Între ani 2014-2018 biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Simion Seserman, și s-a realizat un iconostas sculptat în lemn de stejar. Parohia este formată dintr-o comunitate mixtă din punct de vedere etnic. Aici locuiesc, deopotrivă, români și rromi.

Slujbă de resfinţire la Teiuş, Alba

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul cre­dincioșilor din Parohia Teiuș II, Protopopiatul Blaj, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Începând cu anul 2001, comunitatea credincioșilor dreptslăvitori din această parohie se află sub oblăduirea părintelui Petru Lascu.

Adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Viața aceasta pământească este o nouă Mare a Tiberiadei, pe care Iisus Hristos o vizitează și vine la noi, oile pășunii Sale, procedând și acționând și astăzi ca în vremea aceea. El este gata să ne ajute atunci când pescuim în ape tulburi, adică ne ostenim fără niciun rod, și atunci când suntem dezamăgiți din cauza frustrărilor și eșecurilor noastre. Mântuitorul nostru este Domnul istoriei, biruitorul etern al iadului și al morții, Care ne-a spus odată pentru totdeauna: «Să nu se înfri­coșeze inimile voastre. Credeți în Dumnezeu și în Mine credeți. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea»”.

La finalul slujbei, pentru activitatea pastorală și administrativă pe parcursul anilor de slujire, parohul Petru Lascu a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. În semn de prețuire pentru sprijinul acordat la desfă­șurarea lucrărilor de înfrumu­sețare a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, Părintele Arhiepiscop Irineu i-a oferit lui Valer Tecșa Ordinul „Credință și Unire”. De asemenea, cei care au susţinut lucrările din sfântul locaș au primit din partea ierarhului „Diplome de aleasă cinstire”.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Teiuș a fost ridicată între anii 1924-1932, în timpul păstoririi preotului Vasile Bârluțiu. Între anii 1955-1956, biserica a fost împodobită cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica tempera de către pictorul Cornel Cenan din Cluj-Napoca. Locașul de cult a fost târnosit la data de 15 septembrie 1957 de către Mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului, Crișanei și Maramureșului, în prezența Episcopului Policarp Morușca și a unui numeros sobor de clerici din localitate și împrejurimi.

Începând cu anul 2001, în timpul păstoririi preotului Petru Lascu, au fost realizate numeroase lucrări de renovare și înfrumusețare a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Teiuș II. Astfel, în tot acest timp, au fost efectuate ample opera­țiuni de restaurare și conservare a picturii din interiorul locașului de închinare. De asemenea, a fost renovată fațada bisericii, iar acoperișul locașului a fost schimbat în totalitate. Toate lucrările au culminat odată cu oficierea slujbei de resfințire de către Părintele Arhiepiscop Irineu, duminică, 22 septembrie, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Binecuvântare la Agrişu Mic, Arad

La invitaţia parohului Radu Sas din Parohia Agrişul Mic, Protopopiatul Ineu, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, însoţit de către arhidiaconul Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, a săvârşit slujba de binecuvântare la lucrările de reparaţie, restaurare şi înfrumuseţare la biserica şi casa parohială. Din sobor au făcut parte parohul Radu Sas şi preoţii Răzvan Trip de la Parohia Bocsig Gară şi Nicolae Monea din Parohia Tăgădău. 

Slujba binecuvântării lucrărilor săvârşite la locaşul de cult s-a oficiat, apoi de către ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi, atât în exterior cât şi în interior. De asemenea s-au sfinţit două troiţe, una din lemn sculptat, iar alta din marmură, aceste troiţe fiind amplasate în curtea bisericii parohiale. 

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei a fost pus sub titlul „Cumpănirea vremii” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: 2 Cor. 9; Luca 5) odată cu echinocţiul toamnei, când ziua este egală cu noaptea, „pentru a rămâne fii ai luminii, ai zilei, nu ai întunericului nopţii. Lucrul bine făcut e cel care are binecuvântare sfântă şi participare sufletească deplină. Apostolii Mântuitorului s-au ostenit fără folosul pe care l-au dobândit prin ascultarea cuvântului Mântuitorului, lucrător atât în cele pământeşti pentru trebuinţele vieţii, cât şi în cele sufleteşti, prin conştiinţa unei lucrări în lumina zilei Domnului, spre mântuire”. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul vocal „Trifon Lugojan”. La finalul Sfintei Liturghii, parohul Radu Sas a fost hirotesit iconom pentru întreaga activitate. A urmat, la casa parohială, binecuvântarea lucrărilor de reparaţie, extindere şi înfrumuseţare care s-au executat în ultimul timp. Aici s-a adăugat soborului de slujitori şi preotul Marcel Drăgan de la Parohia Hăşmaş. În curtea casei parohiale s-a ridicat o troiţă din lemn sculptat. A urmat apoi agapa la căminul cultural din localitate unde au fost invitaţi toţi cei prezenţi la slujbă.

Sfinţirea noii biserici la Topa de Sus, Bihor

Parohia Topa de Sus, Protopopiatul Beiuș, ce numără în prezent 480 de credincioşi, a primit vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Ierarhul a oficiat slujba de târnosire a noii biserici parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, construită și înfrumusețată între anii 2000-2019, și a săvârșit Sfânta Liturghie pe Sfânta Masă proaspăt întocmită și sfințită, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența unor oficialități centrale, județene și locale și a numeroși credincioși din Topa de Sus și din localitățile învecinate.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat celor prezenţi semnificațiile pescuirii minunate și învățăturile duhovnicești ce se desprind din această minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos: „Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate celui care va deveni corifeul apostolilor, Simon-Petru, de la finalul pericopei evanghelice de astăzi, «Nu te teme;  de acum înainte vei fi pescar de oameni», trebuie să le înțelegem în lumina Sfintei Scripturi și în lumina tuturor tradițiilor, a simbolurilor și a pildelor de care Domnul Hristos, venind din mediul iudaic, S-a folosit pentru a-i învăța pe ucenicii Săi și prin ei lumea întreagă. A fi pescar de oameni înseamnă a-i prinde pe oameni în năvodul nevăzut al Duhului Sfânt și a-i aduce în corabia mântuirii, care este Noul Sion, adică Biserica”.

Ierarhul a arătat că „prin această pericopă evanghelică se vestește, în mod tainic, întemeierea Bisericii, care este Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos și care îi cuprinde pe toți cei care cred, din toate timpurile și din toate locurile, nu doar pe cei din vechiul Israel, ci toate neamurile chemate la mântuire. Pentru toți urmașii lui Adam a venit Noul Adam, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, pentru ca pe om să îl mântuiască, să îl ducă la Tatăl. Pentru a-l duce, însă, la Tatăl, Care îi iubește pe oameni, indiferent de culoarea pielii lor, indiferent de starea lor de bogăție sau de sărăcie, indiferent de criteriile după care noi îi împărțim pe oameni, este nevoie ca omul să iasă din lumea păcătoasă și să intre în corabia mântuirii, Biserica, care îl conduce pe om din marea păcatelor spre limanul mântuirii, adică spre locul binecuvântat al Împărăției cerurilor”.

„Așadar, pericopa evanghelică de astăzi ne vorbește despre Sfânta Biserică, în care noi, oamenii, suntem asemuiți cu mulțimea peștilor, mulțimea celor credincioși, care, botezându-se în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, sunt încor­porați în Trupul Tainic al lui Hristos Domnul, care este Biserica, în sensul ei mistic, iar nu în sensul literal, de clădire sfântă, cum este cea în care ne aflăm. Dar, totuși, mântuirea credin­cioșilor se lucrează prin biserica cea văzută, prin «laboratoarele Învierii», după frumoasa expresie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care sunt bisericile”, conform celor precizate de ierarh.

De asemenea, Preasfinţitul Episcop Sofronie al Oradiei a vorbit în cadrul cuvântului de învățătură și despre semnificaţia slujbei de târnosire a unei biserici, amintind că în ziua târnosirii bisericii există privilegiul ca toți credincioșii și credincioasele, după Sfânta Liturghie, să poată intra în Sfântul Altar și să se închine și să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, şi parohul Cornel Simai, ce păstorește în Topa de Sus din anul 1991, au adresat mulţumiri ierarhului și tuturor celor care s-au implicat și au ajutat la zidirea bisericii.

La final, ierarhul a felicitat pe paroh şi pe credincioşii din Parohia Topa de Sus pentru biserica pe care au ridicat-o și au înfrumusețat-o. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a oferite diplome de vrednicie pentru cei care s-au evidențiat în sprijinirea lucrărilor de construcție a noului sfânt lăcaș. După săvârşirea sfintelor slujbe, pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

În localitatea Topa de Sus este consemnată existența unei biserici de lemn situată în cimitirul mare al satului, lângă o vale care până în prezent poartă numele „Valea Bisericii”. Această biserică de lemn datează de la începutul secolului al XVIII-lea și sunt date care atestă că această construcție din lemn a fost adusă aici din Velența-Oradiei, unde a slujit drept catedrală episcopală până în anul 1721, când în locul ei s-a primit aprobare din partea autorităților imperiale habsburgice de ridicare a unui nou lăcaș de cult pentru românii ortodocși din Oradea. Această biserică de lemn este menționată ca fiind în funcțiune în Topa de Sus începând cu anul 1731.

În anul 1912 este menționată sfințirea unei noi biserici, situată pe un alt amplasament, din care a rămas doar turnul clopotniță, ce a fost restaurat. Paroh era în acea perioadă Vasile Popovici, parohul cu cea mai lungă perioadă de pastorație în aceeași parohie, 74 de ani (1860-1934). Între anii 1950-1955 au loc lucrări de consolidare la biserică, însă, în timp, lipsa elementelor de rezistență au dus degradarea acesteia și la necesitatea ridicării unei noi biserici. 

Astfel, în ziua de 12 martie 2000 s-a sfințit piatra de temelie pentru noua biserică, ce s-a construit și a fost împodobită cu pictură în interior și înzestrată cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe, prin grija și lucrarea parohului Cornel Simai, cu sprijinul credincioșilor și a numeroși binefăcători. În anul 2019 s-au finalizat lucrările exterioare și de amenajare a spațiului din jurul bisericii, sfântul lăcaș fiind târnosit de Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei.

Resfințire la Meseșenii de Sus, Sălaj

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău, unde a binecuvântat lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s-a aflat şi Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare a altarului de vară, edificat în apropierea bisericii.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe Laurențiu Zlăvoc, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cormeniș, din Protopopiatul Jibou.
La finalul slujbei, Preasfin­țitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom pe parohul Sorin-Liviu Gordan, în semn de apreciere a activității desfășurate. La rândul său, parohul a mul­țumit ierarhului și i-a dăruit o icoană.

În continuare, ierarhul a sfințit un monument al eroilor, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării în cadrul celor două războaie mondiale. 

În localitatea Meseșenii de Sus, în anul 1785, în sat a fost construită o biserică masivă cu ziduri groase de un metru şi acoperiş de şindrilă. În anul 1875 lăcaşul de cult a fost restaurat, tot în acelaşi an fiind edificate o şcoală şi o casă pentru învăţător, punându-se, astfel, bazele învăţământului primar în această zonă. În anul 1956 a fost refăcut turnul bisericii, din cauza prăbuşirii acestuia în timpul unei furtuni. În anul 1970, ca urmare a terminării activităților de reparație capitală efectuate asupra lăcașului de cult și a finalizării lucrărilor de repictare a acestuia, biserica a fost resfințită de două ori, o dată în anul 1972, iar a doua oară în anul 1998.

Începând cu anul 2014, Sorin-Liviu Gordan a fost numit preot al Parohiei Meseșenii de Sus, sub păstorirea sa derulându-se o serie de lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult și casei parohiale. Astfel, între anii 2015-2019 au fost realizate următoarele lucrări: în interior soclul lăcașului de cult a fost restaurat, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet stratificat, s-au refăcut instalația termică și cea de sonorizare, iar clopotele au fost automatizate. În exterior soclul și pereții bisericii au fost reparați și vopsiți cu vopsea lavabilă, șarpanta a fost înlocuită, s-a refăcut acoperișul din tablă Lindab, s-au montat jgheaburi și burlane, au fost ridicate porți și un gard de împrejmuire al lăcașului de cult din fier forjat, s-au confec­ționat acoperișuri din șindrilă la porțile de acces în curtea bisericii, au fost recon­diționate cele două troițe și altarul de vară din curtea lăcașului de cult și a fost edificat un monument al eroilor. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. 

Târnosire la Cuța, Satu Mare

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei ortodoxe a Mara­mure­șului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire la Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Cuța, Protopopiatul Carei, după care a săvârșit Sfânta Liturghie.