Slujiri arhiereşti în Duminica a 24-a după Rusalii
În Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair), mai multe locaşuri de cult au fost sfinţite sau au primit binecuvântarea ierarhilor care au săvârşit Sfânta Liturghie.
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Cosma și Damian” de la Spitalul Municipal din Făgăraș. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte protopopul de Făgăraș, Marius Corlean, preotul bisericii, Lucian Bârsan, precum și alți slujitori ai sfintelor altare. Credincioșii din Făgăraș au participat în număr mare la Liturghia arhierească, mulți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului prin care a tâlcuit Evanghelia duminicală, a învierii fiicei lui Iair.
„Am venit astăzi să prăznuim anticipat hramul acestei biserici, să ne rugăm pentru cei ce sunt în spital și pentru cei care vor veni să-și apere aici sănătatea, dar și să binecuvântăm lucrarea pe care părintele Lucian Bârsan o împlinește aici. Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă două minuni pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a săvârșit. Fiind chemat de Iair, mai-marele sinagogii, să-i tămăduiască fiica bolnavă, Mântuitorul întârzie un pic, așa cum a întârziat și când a fost chemat să-l vindece pe Lazăr. Și în timpul acesta El mai săvârșește încă o minune. Trebuie să înțelegem un lucru foarte important, pentru că pericopele evanghelice despre minunile săvârșite de Iisus Hristos sunt trecute în Evanghelie nu pentru a ști noi ce minuni a făcut Mântuitorul, pentru că putem să le ținem minte toate, putem să le uităm, dar important este să ținem minte de ce a făcut Hristos minunea respectivă. La prima minune observăm că, deși Mântuitorul știa starea de suferință a unei femei, o lasă să ceară ea din tot sufletul, adică dorința de vindecare să fie atât de puternică și în smerenia ei să se apropie de poala hainei Mântuitorului și să se vindece”, a subliniat ierarhul.
La final, părintele Lucian Bârsan i-a mulțumit ierarhului pentru vizita arhierească făcută la cinci ani de la sfințirea locașului de cult, în preajma sărbătorii hramului din 1 noiembrie, când sunt prăznuiţi Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian. Binecuvântarea arhierească adusă în această duminică peste credincioșii care primesc îngrijiri medicale la spitalul făgărășean și se roagă în locașul de cult din apropiere a adus încurajare și sprijin în lucrarea misionară și pastorală desfășurată aici. Credincioșii au avut posibilitatea să cinstească racla unde se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Biserică sfinţită la Cluj-Napoca
Biserica ocrotită de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din Cluj-Napoca, a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, după 21 de ani de la punerea pietrei de temelie.
După slujba de sfinţire, IPS Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de 50 de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: pr. Iustin Tira, vicar eparhial, pr. Vasile Nemeș, inspector eparhial, arhim. Benedict Vesa, secretar eparhial, pr. Cristian Baciu, consilierul administrativ-bisericesc, arhid. Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj II, Dan Hognogi, protopopul de Cluj I, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru, parohul Iacob Cismaș, alături de alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, intitulat „Zeflemiștii din casa lui Iair”: „Într-o lume ce se îndepărtează de Dumnezeu este prezent şi acest păcat. Zeflemiştii au fost în casa lui Iair, râdeau de El când a zis că n-a murit, ci doarme. Râdeau de El, îşi băteau joc, îl luau în zeflemea. Nu e prima dată când au făcut iudeii această fărădelege (…) Nu numai atunci, dar batjocoritori ai celor sfinte sunt şi în vremurile noastre. Degeaba, pentru că Domnul Iisus Hristos este Cel care spune ultimul cuvânt: a luat-o de mână pe fată şi i-a zis: «Copilă scoală-te!», şi s-a sculat, pentru că El este Domnul vieţii şi al morţii. Trei învieri din morţi sunt relatate în Noul Testament: învierea fiicei lui Iair, învierea lui Lazăr din Betania şi învierea fiului văduvei”.
IPS Mitropolit Andrei a mai menţionat că sunt mulţi cei care iau în derâdere cuvântul lui Dumnezeu sau, chiar dacă nu afirmă categoric că „nu există Dumnezeu”, se îndoiesc de adevărurile de credinţă: „Sfântul Petru, în a doua epistolă, în capitolul 3, zice, pentru că erau unii care tot comentau: «Să ştiţi că în zilele cele de apoi vor veni cu batjocură batjocoritori şi vor umbla după poftele lor şi vor zice: unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii noştri toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii, căci ei în chip voit uită aceasta: că cerurile erau de demult, iar pământul s-a închegat la cuvântul Domnului din apă şi prin apă, şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată. Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua Judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi. Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru ca noi să nu pierim, ci ca toţi să venim la pocăinţă». Dumnezeu îngăduie, iartă. Dumnezeu tace atunci când oamenii hulesc, când oamenii iau în zeflemea cele sfinte, dar cu siguranţă va veni şi scadenţa. El este Domnul vieţii şi al morţii şi cuvântul Lui rămâne valabil în veci. Amin!”.
În cadrul slujbei, a fost hirotonit întru diacon teologul dr. Lucian Nicodim Codreanu. La priceasnă, un grup de elevi de la Școala Generală „Nicolae Titulescu”, coordonat de prof. Ioana Martin și Monica Cismaș, a interpretat câteva cântări religioase și patriotice.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Corneliu Felecan, dirijorul Corului Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
La final, parohul Iacob Cismaș a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă comunității și tuturor celor prezenți.
IPS Mitropolit Andrei a acordat parohului Iacob Cismaș și părintelui Iustin Tira, vicar eparhial și preot slujitor al parohiei, distincţia „Crucea Transilvană” pentru clerici, iar părintele slujitor Andrei Dutca, și părintele Damian Tuluc, pictorul bisericii, au primit distincţia „Crucea Arhiepiscopală”. De asemenea, a fost acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni prim-epitropului Cristian Marina și epitropului ing. Călin Neamțu. Au primit distincții și diplome de „aleasă cinstire” toți cei care au ajutat la ridicarea sfântului lăcaș, precum și consiliul și comitetul parohial.
Cu prilejul hramului și al sfințirii bisericii, parohia a organizat mai multe manifestări. Sâmbătă, 27 octombrie, în ziua de pomenire a sfântului ocrotitor, cu ocazia hramului, a fost deschisă expoziția pe teme istorice cu titlul „Ultimele zile ale Austro-Ungariei, primele zile ale României Mari. Metamorfoze transilvănene. Cântece patriotice”, realizată sub egida Direcției Patrimoniului Cultural Universitar din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost oficiat un parastas în memoria eroilor patriei căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea și întregirea neamului românesc. În încheierea manifestărilor, duminică, după Sfânta Liturghie a fost prezentată cartea „Biruință sau moarte. O poveste despre frați”, scrisă de Emilia Cismaș. Toate evenimente s-au derulat sub egida Anului Centenar al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” își are originea în vechea capelă amenajată în anul 1971 de preotul Gheorghe Mureșan pentru credincioşii din Cluj-Borhanci. Din 1993, vrednicul de pomenire preot Ioan Bancoș a făcut demersurile pentru ridicarea unei noi biserici pentru credincioşii din cartierul Gheorgheni, iar pe 26 octombrie 1997, vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu a pus piatra de temelie a bisericii. Din 2006, preotul Iacob Cismaș a fost numit paroh, iar împreună cu preoții slujitori Iustin Tira și Andrei Dutca, și de credincioși, au reuşit să finalizeze ridicarea bisericii.
Liturghie arhierească la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta institutului de învățământ teologic universitar. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, Silviu Muntean a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop Irineu, adresându-se celor prezenți, a spus: „Urcușul nostru spre înviere se realizează în Biserică, ea fiind «pelerină» spre cer, «laborator» al învierii și «corabia» mântuirii, prin care noi înaintăm la limanul liniștit al Împărăției veșnice. Cine Îl iubește pe Hristos, ascultând poruncile Lui, crede cu tărie și spune și altora că moartea nu este trecere în neființă și nici tunel fără ieșire, ci ea este preludiul învierii, începutul vieții adevărate și al fericirii veșnice. Nu ne îndoim de aceasta, pentru că Hristos Cel răstignit și Înviat ne-a încredințat prin cuvinte mai tari decât moartea, spunându-ne: «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine în veac nu va muri» (In. 11, 25-26)”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 28 octombrie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime" din Baia Mare, Sfânta Liturghie în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Viorel Bud, pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, pr. Florin Bălan, pr. Claudiu Ciascai, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia" al Catedralei, dirijat de prof. Cosmin Lauran. În timpul Sfintei Liturghii, teologul Daniel Dascălu a fost hirotonit diacon şi va primi taina preoţiei duminica viitoare. Catedrala Episcopală „Sfânta Treime" din Baia Mare a fost arhiplină de credincioşii care au venit să se roage împreună cu ierarhul şi soborul la Sfânta Liturghie.
PS Episcop Iustin a rostit cuvântul de învăţătură despre minunile pe care le-a înfăptuit Mântuitorul, din pericopa evanghelică a duminicii.
„Aşa cum se întâmplă, în parte, în societatea în care trăim, Hristos este respins de lumea post-modernă, este alungat din societate, pentru că deranjează Crucea, Pătimirea, Răstignirea şi Evanghelia lui Hristos. De ce deranjează? Pentru că ne cheamă la lumina Evangheliei şi ne îndeamnă să punem mai mult preţ pe mântuirea sufletului, decât pe bunurile materiale, iar lumea în care trăim este preocupată exclusiv de cele materiale, de bunurile care asigură existenţa biologică. Nu este preocupată societatea de mântuirea sufletului, de viaţa veşnică, de viaţa de dincolo de viaţa aceasta trecătoare, de viaţa eternă şi de pregătirea ei. Şi de aceea, Hristos se pare că deranjează lumea în care trăim şi este alungat din societatea post-modernă”. Ierarhul a mai spus că Mântuitorul este „aşteptat în Biserica Lui, în sufletele celor care iubesc Biserica Lui şi care Îl caută, care Îl aşteaptă, cu bucurie şi care primesc cuvântul Lui mântuitor".
Sfinţire la Imper, Miercurea Ciuc
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Ortodoxă Imper, Protopopiatul Miercurea Ciuc, păstorită de preotul Lupu Ion, după care a săvârșit Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, PS Episcop Andrei a evidențiat lucrarea sfințitoare a târnosirii Sfinte Mese. Referitor la pericopa evanghelică, ierarhul a spus, în legătură cu minunile făcute de Mântuitorul Iisus Hristos: „Evanghelia de astăzi aduce în atenția noastră două persoane, una în vârstă de 12 ani care era pe moarte, iar alta care suferea de 12 ani. Aceste minuni s-au întâmplat în cel de-al doilea an al propovăduirii Sale. Mai marele Sinagogii, Iair, L-a rugat să intre în casa sa, suferința fiicei era mai presus de interdicțiile Legii iudaice care îi interziceau comunicarea și comuniunea cu «dezidenții». Hristos Domnul a dat curs invitației rabinului, știind că o va ajuta pe copilă. În drum s-a întâlnit cu femeia bolnavă care avea curgere de sânge de 12 ani, apropiindu-se de Iisus puterea vindecătoare de care avea nevoie femeia a ajutat-o și i s-a oprit curgerea sângelui. Prin credință imposibilul a devenit posibil, femeia făcând parte dintr-un popor ostil lui Dumnezeu. Mântuitorul se comportă ca un părinte, ne arată că nimeni nu este necurat când are o suferință. Credința lui Iair L-a determinat pe Mântuitorul să meargă în casa lui și a făcut o afirmație pe care numai Dumnezeu o putea face: «Nu plângeți, n-a murit, ci doarme!». Moartea fetiței a devenit somn, Fiul lui Dumnezeu trece în lumea de Dincolo și spune: «Copilă, scoală-te!». Și a înviat copila. Hristos nu i-a mustrat, ci le-a dat semn, îndemnul de a crede leagă cele două minuni între ele, moartea a fost înfrântă, iar viața a fost afirmată pentru veșnicie”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, toți cei prezenți au primit binecuvântare de a intra în Sfântul Altar să se închine la Sfânta Masa, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Ierarhul a mulțumit tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș, în care cele 39 de familii ale parohiei Imper se vor ruga lui Dumnezeu în Casă nouă. La Vecernie, PS Episcop Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a instalat preot pe Iulian Bota în Parohia Crasna, din Protopopiatul Buzăul Transilvan, județul Covasna, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Liturghie arhierească la Gârbou, Sălaj
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a aflat și Dan Dregan, protopopul Jiboului.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, PS Episcop Petroniu a hirotesit întru iconom pe parohul Ioan-Mihai Tite, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. La rândul său, parohul a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru distincție. În continuare, PS Episcop Petroniu a sfințit o troiță, care a fost ridicată în curtea lăcașului de cult.
Prima mențiune istorică referitoare la existența unei biserici în acest sat datează din anul 1738. În anul 1897, ca urmare a creșterii numărului de credincioși, s-a luat hotărârea de a fi edificat un nou lăcaș de cult, în apropierea celuilalt, întrucât biserica veche a devenit neîncăpătoare. Noua construcție a fost finalizată în anul 1906. Pe locul vechiului lăcaș de cult se păstrează o piatră, probabil cea a Sfintei Mese, iar pe restul terenului a fost ridicată o criptă în care au fost înmormântați membrii familiei preotului Andrei Iovian, păstorul satului din acea vreme. Noua biserică a fost construită între anii 1897-1906, în timpul păstoririi preotului Andrei Iovian. Aceasta a fost zidită, în stil bizantin, din piatră, până sus la turn, inițial fiind acoperită cu șindrilă, iar mai târziu cu tablă, după un plan întocmit de constructorul Ioan Șandor, care era și socrul parohului. Acesta a participat la ridicarea lăcașului de cult, atât prin muncă, cât și prin sume considerabile de bani, tot de către el fiind sculptate și un număr mare de rame pentru tablourile din biserică, iconostasul și alte lucrări. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1906. La ridicarea acestei biserici a contribuit un mare număr de credincioși, toți aceștia fiind consemnați într-un act istoric ce se găsește, în prezent, în sfântul lăcaș de cult.
Începând cu anul 2016, a fost numit paroh Ioan-Mihai Tite, iar sub păstorirea sa s-au derulat lucrări de înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale.
Părintele Teofil Părăian, pomenit la Sâmbăta de Sus
Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Din sobor au făcut parte starețul mănăstirii, arhim. Atanasie Roman şi preoți ai mănăstirii, răspunsurile liturgice fiind date de părinții din obște.
Pentru că pe 29 octombrie s-au împlinit nouă ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Teofil Părăian (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009), marele duhovnic al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus a fost pomenit la mănăstirea unde a viețuit, iar monahii și toți cei apropiați, veniți în număr mare din împrejurimi și din țară, s-au rugat pentru odihna sa veșnică. După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba parastasului, iar apoi litia mică la mormântul părintelui, aflat în cimitirul mănăstirii.
În cuvântul său de învățătură, PS Episcop Ilarion Făgărășanul a făcut, pe scurt, referire la pericopa evanghelică a zilei, subliniind importanța credinței în Domnul Iisus Hristos, căci femeia care s-a atins de Mântuitorul, prin credință s-a vindecat de boală.
„Să dea Dumnezeu să avem și noi această credință interioară a acestei femei care a și mântuit-o”, a spus ierarhul, care a detaliat, apoi, următoarea minune, a învierii fiicei lui Iair, care tot pe credință se întemeiază.
De asemenea, PS Episcop Ilarion Făgărăşanul a mai sus că părintele Teofil Părăian „s-ar bucura dacă am împlini ceea ce ne învăța dânsul când era între noi, urmându-l și noi prin bunătate, prin rugăciune, prin credință, prin dragoste unul față de altul. Poate nu putem să-l copiem întru totul, dar putem să ne rugăm cum și cât s-a rugat părintele Teofil, să venim la Biserică cum venea părintele Teofil, să postim cum postea părintele Teofil, să zicem și noi rugăciunea inimii ca dânsul și astfel putem să ne socotim urmași ai părintelui”. Ieromonahul Galaction, în prezent viețuitor la Așezământul social-monahal „Sfânta Treime“ din Glimboca, Episcopia Caransebeșului, fost viețuitor al Mănăstirii „Brâncoveanu”, care l-a însoțit la multe conferințe prin țară pe părintele Teofil Părăian, a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a amintit celor prezenți că părintele Teofil spunea des că este de trei ori duhovnic: mare, mic și de nimic: „Sunt mare pentru cei care mă ascultă, sunt mic pentru cei carte nu mă ascultă, și de nimic pentru cei care mă ocolesc”. Astfel, „fiecare lua ceva de la părintele Teofil, în măsura în care a ieșit în calea îmbrățișării lui. Era un părinte de o delicatețe specială, cu o inimă de mamă, primitoare, o inimă din care nimeni să nu mai poată ieși”.
Despre părintele Teofil cei prezenţi la pomenire şi-au mai amintit îi plăceau poeziile, pe care le repeta deseori pentru a nu se șterge din memorie. De asemenea, spunea în multe prilejuri: „Credința noastră este despovărătoare, adică, având credință, te eliberezi de multe cutume sufletești, și nu mai trebuie să fii încrâncenat, întristat, neiertător”. Părintele Galaction a mai amintit că părintele Teofil spunea că „răul să-l scrii pe apă, adică așa cum nu poți scrie răul pe apă așa nu-l ține în inima ta. Părintele dorea să fim tot timpul înseninați, descătușați, eliberați, ca inima omului să fie disponibilă de iubire, căci pentru aceasta a venit Domnul Hristos în lume. Nu-ți poate face rău nimeni dacă nu ții minte tu că cineva ți-a făcut vreun rău. Nu. Îl scrii pe apă, adică îl ierți, îl îngădui, îl îmbrățișezi, te rogi pentru el, și să vezi cât crește sufletul tău în iubire. Asta a fost esența gândirii părintelui Teofil, cel puțin pentru mine. Oriunde te duci, orice ai face, să ai mărturie din poruncile lui Dumnezeu, și să fii acolo martor al iubirii lui Dumnezeu”.
A urmat apoi slujba la mormântul părintelui Teofil Părăian și o agapă la care au fost invitați cei prezenți.