Slujiri arhierești în Duminica a patra din Postul Sfintelor Paști
În Duminica a patra din Postul Sfintelor Paști, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, s-au citit pericopele evanghelice care prezintă vindecarea fiului lunatic și Fericirile. Credincioșii au primit binecuvântări arhierești și sfaturi privind stăruința în rugăciune și post, în urcușul duhovnicesc spre praznicul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comuna Cârțișoara, județul Sibiu. Din sobor a făcut parte duhovnicul așezământului monahal, protosinghelul Dimitrie Papacioc, iar răspunsurile liturgice au fost date de maicile din obștea monahală condusă de stareța Siluana Ciupitu.
Credincioșii din comunitățile apropiate de mănăstirea sibiană au participat la liturghia arhierească și au primit binecuvântare pentru a continua această perioadă premergătoare Sfintelor Paști.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie și i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de Sfintele Taine în această perioadă de post.
„Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă trei minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos: prima minune a fost convertirea tatălui, prin dobândirea credinței adevărate și statornice, care a însoțit cererea lui, a doua minune a fost tămăduirea fiului său, prin izgonirea duhului necurat, iar a treia minune a fost vindecarea ucenicilor de îndoiala credinței lor, arătându-le cele două căi de întărire a credinței și de biruire a celui rău, rugăciunea și postul. Rugăciunea și postul întăresc credința noastră, devenind arme împotriva celor mai viclene duhuri necurate. Numai de smerenie și de prezența lui Dumnezeu în om se tem demonii și pot fi alungați”, a subliniat ierarhul.
Credincioșii au avut posibilitatea la final să închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Slujire arhierească la Catedrala clujeană
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența unui număr foarte mare de credincioși. Din soborul slujitor au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” și duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, arhim. prof. dr. Teofil Tia, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și diaconi slujitori ai catedralei.
După citirea evangheliei duminicale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Din cele mai critice situații ne salvează rugăciunea și postul”, îndemnându-i pe credincioşi să se roage şi să postească asemenea Sfântului Ioan Scărarul „omul rugăciunii și al postului, nevoitor din tinerețile sale”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Slujire arhierească la Balomir, Sebeș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Balomir, Protopopiatul Sebeș. Ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate.
Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a spus: „Sunt unii care privesc la creștinătate ca la un ideal imposibil. Ei Îl concep pe Hristos-Domnul ca stând pe vârful unui munte înalt ca Everestul, de unde ne invită să urcăm spre El, luptându-ne singuri și făcând față tuturor ispitelor și adversităților acestei vieți deșarte și trecătoare. Nu este așa! Prin întruparea Sa în istorie, Dumnezeiescul Mântuitor vine să ne întâlnească pe noi ca păcătoși pe fuștelul cel mai de jos al scării desăvârșirii. Ne cheamă să ne ostenim și să urcăm împreună cu El spre capătul de sus al scării, unde vom contempla frumusețea dumnezeiască și vom gusta dulceața vieții eterne”.
La finalul slujbei, pentru intensa activitate pastoral-misionară, parohul Nicolae Dan a fost hirotesit întru iconom, iar binefăcătorii și ostenitorii sfântului locaș de închinare au primit din partea ierarhului Diplome de aleasă cinstire. De asemenea, după celebrarea Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din parohie, ridicată într-un interval de timp de mai puțin de un an.
Conform unei conscripții a episcopului unit Inochentie Micu Klein, în anul 1733, la Balomir, era menționată existența unui protopopiat aflat sub conducerea preotului greco-catolic Nicolae Pop, revenit ulterior la Ortodoxie. Acesta din urmă, împreună cu întreaga comunitate de credincioși de aici, s-a identificat ca fiind un apărător al credinței dreptslăvitoare a românilor ardeleni și un luptător împotriva samavolniciei uniației din Transilvania. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Balomir a fost edificată între anii 1805-1848, pe locul unei foste bisericuțe din lemn și a sediului protopopesc din secolul XVIII. În anul 1974, s-au executat ample lucrări de înfrumusețare și reabilitare a locașului de cult, cea mai importantă fiind construcția unui pridvor în partea dinspre apus a bisericii. Locașul a fost împodobit cu haina picturii între anii 1998-2001, lucrarea fiind executată în tehnica tempera de către pictorul Mihai Minescu din Orăștie. Târnosirea bisericii a avut loc la data de 13 iulie 2002, în timpul păstoririi preotului Felician Zinca. Din anul 2016, parohul comunității din Parohia Balomir este părintele Nicolae Dan, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească în Parohia Cintei, Arad
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Cintei, la invitaţia parohului Nicu Breda de a deschide programul cuprins în Săptămâna duhovnicească ce se va desfăşura în această parohie.
Ierarhul a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica parohială cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, din sobor făcând parte parohul Nicu Breda și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului a vorbit despre „Rugăciune şi post”, cu referiri la fragmentele scripturistice ale duminicii (Evr. 6; Efes. 5; Mc. 9; Mt.4), evidențiind învăţătura Sfântului Ioan Scărarul despre biruirea ispitelor pe parcursul urcuşului spiritual spre praznicul Învierii Domnului.
Ierarhul a stăruit asupra folosului cunoaşterii vieţii şi operei sfântului amintit, mai ales în răstimpul Postului Mare şi în „Anul omagial al satului românesc”, care promovează dintotdeauna virtuţile morale şi sociale ale poporului român. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a făcut o introducere la cuvântările ce vor avea loc în săptămâna duhovnicească din această parohie.
La Sfânta Liturghie au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos. „Săptămâna duhovnicească” din în Parohia Cintei a ajuns la cea de-a 18-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 7 – 14 aprilie. La programul duhovnicesc participă ca invitați mai mulţi duhovnici şi clerici.
Sărbătoare în satul Țerova, Reșița
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în Parohia Țerova din Protopopiatul Reșița, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit și o troiță ce se află în curtea bisericii parohiale. La slujbă au participat credincioși din localitate, autorități județene și locale.
„Domnul să ne ajute și nouă să postim mai mult și să ne rugăm intens. Trebuie să conștientizăm faptul că orice neam de demoni nu poate fi izgonit decât numai cu post și rugăciune. Crucea cea de viață făcătoare este scara pe care trebuie să urcăm și noi ca să ajungem în ceruri unde ne așteaptă Iisus Hristos, biruitorul morții și al păcatului, care ne poate pune și nouă pe cap cununa biruinței, a mântuirii. Așadar, suntem în duminica Sfântului Ioan Scărarul, dar medităm și la Crucea cea de viață făcătoare, căci ea este scara duhovnicească pe care suntem îndemnați să urcăm și să ajungem în Împărăția luminii și a iubirii veșnice”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
Pentru eforturile depuse în parohia pe care o păstorește de 21 de ani, părintele Florin Hotea a fost hirotesit iconom stavrofor de către ierarh. Ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș au primit, din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Diploma de excelență „Veniamin Nistor”.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această duminică de primăvară duhovnicească și Îl rugăm pe Dumnezeu să primească osteneala ctitorilor troiței care a fost binecuvântată și să-i ajute părintelui Florin Hotea să continue activitatea pastoral-misionară în acest sat românesc, un sat cu tradiții frumoase”, a mai spus ierarhul.
Țerova este o localitate componentă a municipiului Reșița din județul Caraș-Severin. Biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” - Ţerova, Reşiţa a fost ridicată în anul 1878. Între anii 2008-2010 biserica a fost împodobită cu pictură realizată în stilul tempera, iar sfântul prestol a fost înnoit. În duminica a 27-a după Rusalii a anului 2010, Preasfinţitul Părinte Lucian a sfinţit noua pictură a bisericii din Ţerova.
În cursul serii de duminică, 7 aprilie, Părintele Episcop Lucian a vizitat și pe credincioșii din satul Doman, Protopopiatul Reșița. Ierarhul a săvârșit aici slujba Vecerniei la finalul căreia l-a hirotesit sachelar pe parohul Mihăiță Dicu.
Liturghie arhierească la Bârsana, Maramureș
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli" Bârsana, unde este stareţă stavrofora Filofteia Oltean. Din sobor au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, arhim. Paisie Cinar, duhovnicul mănăstirii, Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Marcel Oprişan, parohul din Bârsana, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos" al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la chinonic au cântat preoteasa Ioana Botiş şi un grup de femei din Parohia Bârsana, condus de parohul Marcel Oprişan.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, care s-a referit la urcușul duhovnicesc al acestei perioade din Postul Mare.
„Sfântul Ioan Scărarul este pentru noi pildă de credinţă profundă şi mărturisitoare, credinţă pe care o aveţi şi dumneavoastră şi care se cere de la noi. Dacă vrem cu adevărat să ne bucurăm în Duhul Sfânt, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vină peste noi, ca Dumnezeu Cel Mare şi Sfânt să trimită soare şi ploaie la timpul lor şi binecuvântarea roadelor pământului şi să ne ferească Dumnezeu de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, păstraţi credinţa moşilor şi a strămoşilor noştri, care vine din adâncul istoriei, de la Mântuitorul Iisus Hristos prin succesiune apostolică până în zilele noastre. Aceasta este credinţa noastră ortodoxă mărturisitoare. Să staţi neclintiţi în credinţa Mântuitorului Iisus Hristos, în credinţa Bisericii, în credinţa moşilor şi a strămoşilor noştri", a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul care a vorbit, apoi, despre credinţa pe care omenii trebuie să o aibă la fel ca tatăl din Evanghelia vindecării fiului lunatic.
„Pe noi, pe fiecare, credinţa pe care tatăl din evanghelie a avut-o trebuie să ne caracterizeze când înălţăm rugăciuni pentru noi înşine, pentru membrii familiei noastre, pentru Biserica noastră, pentru neamul nostru. Dar credinţa aceasta despre care Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte deseori şi o cere de la noi trebuie să fie profundă", a mai spus ierarhul.
În cuvântul de încheiere de după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a anunţat că la iniţiativa sa, în a doua zi după Sfintele Paşti, parohiile din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în parteneriat cu şcolile, vor organiza o paradă a portului popular.
Slujire arhierească la Catedrala din Deva
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. În timpul slujbei, diaconul Cosma Dragoș Ștefănescu a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Buna Vestire” din Roșcani, cu filia Mihăiești, Protopopiatul Deva.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a vorbit despre viața și nevoințele Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, pomenit în Duminica a patra din Post, autorul lucrării numită „Scara”, carte în care urcușul duhovnicesc este descris sub forma a treizeci de trepte. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a prezentat mai multe fragmente din Sfânta Scriptură și din teologia patristică, despre importanța tăcerii și despre multele păcate săvârșite prin cuvinte rostite în deșert, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Slujire arhierească la Seleuș, Arad
Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Seleuş, Protopopiatul Ineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, între are s-a aflat și parohul Stefăniţă Cornel Muţ.
În cadrul slujbei, ierarhul a împărtăşit zeci de copii şi credincioşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul a vorbit despre credinţă şi post, cunoaştere şi desăvârşire, evidenţiind faptul că în perioada Postului Mare credincioșii au nevoie de „rugăciune fierbinte, de postire multă adăugată la credinţa puternică, dar să avem grijă să nu postim numai de bucate ci să postim si sufleteşte”. Ierarhul a vorbit şi despre Sfântul Ioan Scărarul, numindu-l „dascăl al rugăciunii şi al smereniei” şi despre opera acestui sfânt, „Scara”, punând accent pe întrebarea: ,,Oare noi pe ce treaptă a scării ne aflăm?”. Alături de credincioșii din parohie au fost prezenți oficialități și studenți.