Slujiri arhierești în Duminica a X-a după Rusalii (a vindecării lunaticului)

Ierarhii din eparhiile Transilvaniei și Banatului au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și au binecuvântat lăcașuri de închinare, spații și obiecte sacre, și au rostit cuvinte de învățătură în care au subliniat puterea mijlocirii prin credință pentru alungarea duhurilor necurate și vindecarea de orice boală și neputință sufletească și trupească.

Mulțimi de credin­cioși au participat duminică, 25 august, la Sfânta Liturgie oficiată la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Turnu Roșu, județul Sibiu, una dintre vechile așe­zăminte monahale din Ardeal, distrusă în secolul al XVIII-lea de generalul austriac Bucov, dar renăscută în anii de libertate de după 1989. Ca o prelungire a hramului, Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârșită de Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, sta­rețul mănăstirii, protosinghelul Petroniu Tănase, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șa­guna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Avrig, Vasile Gafton și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Nectarie Popa de la mănăstirea sibiană a fost hirotonit diacon, iar diaconul Angelo George Ionescu a fost hirotonit preot pentru Parohia Armeni, județul Sibiu. 

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhimandritul Ioachim Tomoiagă, care a tâlcuit Evanghelia citită în această duminică, în care se prezintă minunea vindecării fiului lunatic.

„Copilul din Evanghelia de astăzi nu știa să se roage, nu putea să se roage, nu putea să-și manifeste rugăciunea pentru că avea duh mut. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată prin această vindecare că El a venit pentru noi și pentru a noastră mântuire și mai ales să scape pe om de robia păcatului și de robia celui rău. Pentru că avea acest copil un duh mut, nu a stat să mai măsoare credința tatălui, nu a stat să măsoare credința celui în cauză, ci l-a vindecat, l-a scos de sub stăpânirea celui rău”, a subliniat părintele Ioachim Tomoiagă. 

La final, IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credin­cioșilor despre puterea credinței care adună oamenii în jurul mănăstirilor și bisericilor pentru a se ruga și a-L cinsti pe Dumnezeu. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credința lor și să ceară mereu ajutorul divin în orice moment din viața lor: „Orice mănăstire, ca orice biserică, prin sfințire, prin consacrare, devine un loc sfințit și sfințitor. Dacă mergi pe un loc sfințit, te sfințești, dar apoi trebui să duci cu tine darul acesta câlcând pe aceeași potecă, pe aceeași cărare a mântuirii. Când privim la bisericuța aceasta micuță care a stat aici ani în șir ca mărturie și văzând mănăstirea ce s-a ridicat aici, ne întărim în credință. Trebuie să avem credință statornică, așa cum învățăm din Evanghelia de astăzi, și să înțelegem că ea nu este un dat al nostru. De multe ori ne lăudăm cu virtuțile noastre, crezând că sunt ale noastre. Toți am făcut acest lucru și am declarat că iubim pe cineva, dar de fapt noi ne manifestăm dragostea față de o ființă plăcută nouă datorită faptului că ne-a învrednicit Dumnezeu de acest dar. Virtutea este înmulțirea darului pe care Dumnezeu ți l-a dat”, a subliniat Părintele Mitropolit. 

Părintele stareț Petroniu Tănase i-a mulțumit ierarhului pentru prezența în această duminică la mănăstirea din munții ce erau odinioară graniță între Transilvania și Țara Românească și i-a oferit în dar o icoană în mozaic. 

Soborul slujitor a oficiat mai apoi slujba Sfântului Maslu, după care ierarhul a sfințit pictura în mozaic de la intrarea în biserica mănăstirii și un nou lumânărar al așezământului monahal. 

Liturghie şi binecuvântare în Parohia Vinga

Duminică, 25 august 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, dimpreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost prezenți în mijlocul credincioșilor din Parohia Vinga, Protopopiatul Arad. Ierarhii au fost așteptați de preotul paroh Răzvan Sas, Pr. Valentin Să­vușcă din Parohia Miniș, Pr. Nicolae Ursu din Parohia Mă­năștur, Pr. Liviu Suciu - fostul paroh și Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, precum și de un număr mare de credincioși. 

A urmat apoi săvârșirea Sfintei Liturghii de către cei doi ierarhi, în prezența oficialităților județene și locale, a domnilor Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, Vicepreședinte al Consiliului Județean, general maior Ionel Vasile Heredea, Sorin Negrei, Primarul comunei, Vasile Todi, Președintele Uniunii Jurnaliștilor din Banatul istoric, precum și a altor  primari din comunele județului Arad.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Mitropolit Ioan care a tâlcuit și explicat pe înțelesul tuturor pericopa evanghelică rânduită pentru Duminica a 10-a după Rusalii, despre vindecarea lunaticului (Matei 17, 14-23).

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Timotei i-a oferit preotului paroh Răzvan Sas distincția de iconom, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în Parohia Vinga.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala Contrast  din Timișoara, alcătuită din artiști lirici ai Operei Naționale din Timișoara, dirijată astăzi de Cosmin Borlovan.
După terminarea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au sfințit troița din curtea bisericii, ridicată în memoria primului Protopop de Vinga Dr. Patrichie Țiucra, cele patru  cruci de inox ce se vor înălța pe cele patru abside ale bisericii, precum și icoanele de la intrarea în Sfânta Biserică.

În continuare, ierarhii dimpreună cu preoții, oficialitățile locale și județene, dar și cre­dincioșii parohiei au mers la primăria din localitate pentru a binecuvânta și sfinți lucrările de renovare ce s-au realizat în această instituție.

După tăierea panglicii, a urmat un moment cultural-artistic care a cuprins câteva dansuri ale Ansamblului Liliacul, urmate de alocuțiuni ale oficialităților prezente și recitarea câtorva poezii despre satul românesc.

La finalul acestui moment, președintele de onoare al Jurnalului interregional „Banatul” IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a înmânat placheta de excelență și Diploma de Primar al Țării Banatului, domnului Primar Ioan Sorin Negrei, apreciind totodată activitatea pe care o desfășoară în această comună, spunând că: „Un om cu o inimă curată, frumoasă, nu poate să facă decât lucruri frumoase, plăcute lui Dumnezeu și oamenilor”.

Chiriarhul arădean i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan pentru această binecuvântată vizită în Parohia Vinga şi pentru participarea la evenimentele organizate de către parohie şi primărie, amintind totodată faptul că în urmă cu câteva duminici au slujit împreună în biserica copilăriei din Parohia Timişoara-Fabric, după care a fost construită şi cea din Vinga, în vremea protopopului Patrichie Ţiucra, pe care l-a şi cunoscut personal. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, ca unul care cunoaşte întreaga istorie a Vingăi şi pe protopopii ei de odinioară, i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan nu doar din partea parohiei, ci şi a eparhiei întregi, amintind bunele legături dintotdeauna între parohiile şi clericii din cele două judeţe din Banat.

Resfințirea bisericii din Cricău, Alba Iulia

În Duminica a X-a după Rusalii, zi în care este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă minunea vindecării lunaticului de către Mântuitorul Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Cricău, protopopiatul Alba Iulia. Chiriarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Adresându-se celor prezenți, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Credința în Dumnezeu ne este folositoare și este absolut necesară creștinului. De ea depinde nu numai fericirea vieții viitoare, ci și bunăstarea vieții de acum; depinde nu numai binele fiecăruia dintre noi, ci și prosperitatea societății noastre contemporane. Credința în Dumnezeu ne eliberează de obsesii, resentimente și temeri, astfel încât existența noastră pământească devine agreabilă, plină de sens și perspectivă. Omul credincios dobândește o sensibilitate delicată pentru tot ce este bun și frumos, nobil și sfânt”.

Începând cu anul 1994, preot al parohiei Cricău este părintele Petru Medruț. Din anul 2002, lângă sfinția sa a fost numit ca slujitor părintele Cosmin Bufnea, directorul Bibliotecii Arhiepiscopiei și a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. La finalul Sfintei Liturghii, pentru întreaga osteneală și râvnă de care au dat dovadă în activitatea administrativă și pastorală pe parcursul anilor de slujire, preoții Petru Medruț și Cosmin Bufnea au fost hirotesiți întru iconom-stavrofor. De asemenea, binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Arhipăstorului nostru Diplome de aleasă cinstire.

Parohia Cricău deține în administrare două locașuri de închinare, ambele avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Prima biserică edificată este cea cunoscută sub denumirea de biserica „din Deal”, ridicată în anul 1839. Cea de-a doua, biserica „din Vale”, a fost construită în anul 1910, urmând să fie târnosită la data de 18 mai 1978 de către Episcopul Emilian Birdaș. Începând cu anul 2007, biserica „din Vale” a intrat într-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare, toate lucrările culminând cu slujba de resfințire oficiată de către Înaltprea­sfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, în data de 25 august 2019.

Liturghie arhierească la Catedrala din Caransebeș

În Duminica a 10-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Gheorghe Dobreanu” al catedralei. La momentul potrivit foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Mihai Iliuș, preot-slujitor la Parohia „Naște­rea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, care a tâlcuit pericopa evanghelică de la Matei, capitolul 17, versetele 14-23.

Catedrala istorică din Caransebeş are o istorie bogată, cu realizări şi evenimente importante pentru Caransebeş şi pentru trecutul întregului Banat. În această catedrală au fost instalaţi toţi episcopii Caransebeşului, iar până la reînfiinţarea Eparhiei în anul 1994 a fost singura biserică ortodoxă pentru credincioşii din Caransebeş. În următoarea perioadă catedrala veche va intra într-un amplu proces de renovare.

Târnosirea bisericii din Micula Nouă

Duminică, 25 august 2019, duminica a X-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Micula Nouă, Protopopiatul Satu Mare, unde a târnosit biserica, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură.

Slujba de târnosire a bisericii din Micula Nouă a fost oficiată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, pentru ca să devină cu adevărat un locaş sfânt. Sfânta Masă a fost zidită din cărămidă specială, iar tabla Sfintei Mese este realizată din marmură. Astfel, în piciorul Sfintei Mese au fost puse Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici împreună cu Documentul de Sfinţire, aşezate în tub din oţel inoxidabil, care, la rândul lui, a fost pus în nisip foarte uscat, peste care a fost turnată ceară topită. Sfânta Masă a fost spălată cu agheasmă şi apă de trandafiri, unsă cu Sfântul şi Marele Mir, iar în cele patru colţuri au fost aşezate, în ceară topită, icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, gravate în marmură şi fixate tot cu ceară topită, astfel ca să ţină atât cât va ţine Sfânta Masă. Biserica a fost miruită cu Sfântul şi Marele Mir atât în exterior, cât şi pictura din interior şi Sfântul Altar, proscomidiarul şi icoanele de pe catapeteasmă, fiecare în parte. Au fost rostite după tipic toate Sfintele rugăciuni de sfinţire, în picioare şi în genunchi, după rânduială. Hramul bisericii este „Adormirea Maicii Domnului”.

Slujba de târnosire a fost necesară, deoarece a fost reorganizat Sfântul Altar după noile rânduieli, pentru ca oficierea slujbelor pe care le face preotul să se realizeze cât mai ergonomic, fără diferenţă de nivel între Sfânta Masă şi restul Sfântului Altar, mărimea Sfintei Mese a fost regândită după noile reguli, pentru ca să rămână spaţiu mai mult pentru soboare mai numeroase, cum se întâlnesc la hramuri. Apoi, tot de la 1 mai 2012, de când preotul Marian Miclăuş păstoreşte aici, până în prezent, s-au realizat lucrări la întreaga biserică: a fost renovat exteriorul, s-a achiziţionat un iconostas nou şi a fost împodobit cu pictură, s-a realizat pictarea interioară a bisericii în tehnica tempera, de către pictorii Marius Cioran şi Daniel Butnar, au fost achiziţionate candelabre noi, cărora li s-au adăugat alte lucrări în interiorul bisericii şi exteriorul ei, la curtea împrejmuitoare etc. 

Din soborul slujitor de 8 preoţi şi 4 diaconi au făcut parte Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Ioan Pop, fost paroh în Micula Nouă, Pr. Gheorghe Chiş, pensionar, Pr. Marian Miclăuş, parohul actual din Micula Nouă,  preoţi invitaţi din parohiile învecinate. 

Comunitatea credincioşilor ortodocşi din Micula Nouă este mică, sub 100 de persoane, dar cu toate acestea, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, au făcut din imposibil posibil, ceea ce au realizat aici fiind un mare miracol, egal cu acela al zidirii bisericii din nou, semn că au un preot bun, care este şi profesor de religie, ale cărui rugăciuni sunt puternice şi primite de Dumnezeu.  

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înfiinţat şi dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. 
Între credincioşi s-a aflat primarul Doboş Istvan, care a făcut oficiul de primire a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, şi Iacob Lung, secretarul Primăriei comunei Micula.  
O notă aparte a fost sosirea procesiunii din localitatea Poienile de sub Munte, însoţită de Mihai Longa, cu băieţi şi fete îmbrăcaţi în frumoase costume populare ucrainene, care au interpretat pricesnele care se cântă în asemenea situaţii.  

Un impresionant cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a vindecării fiului lunatic: „În fiecare duminică primim câte un mesaj de la Sfânta Biserică, ce ne vine din pericopa evanghelică duminicală, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi este luată de la Sfântul Evanghelist Matei, din capitolul XVII şi ne vorbeşte despre vindecarea unui copil lunatic. Adică, un copil ce avea un duh necurat ce îl stăpânea. Minunea vindecării acestui copil este aşezată imediat după o altă mare minune pe care a săvârşit-o Mântuitorul, de data aceasta, cu Sine, şi anume minunea Schimbării la Faţă în Muntele Taborului”. 

După aceea, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a oprit asupra învăţăturilor pe care trebuie să le desprindem din această pericopă evanghelică, cu trimitere la secularizarea lumii de azi, în care poporul se înstrăinează de Dumnezeu şi se îndepărtează de El. 

„Aceasta ne arată în ce prăpastie a căzut lumea aceasta, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Are duh mut şi surd, ca şi copilul. Nu mai vorbeşte despre Dumnezeu, făcătorul Cerului şi al Pământului şi nu mai vrea să audă cuvintele Lui. Şi nu mai zice, ca o rugăciune şi ca o recunoaştere a puterii lui Dumnezeu: Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni. Cea mai mare parte a lumii de azi are acest duh, în care nu vorbeşte despre Dumnezeu şi nu mai ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Şi rupe legătura cu Cerul. Şi este în pericol tineretul nostru. Este în pericol familia, este în pericol normalitatea, este în pericol credinţa noastră. Biserica lui Hristos nu este în pericol. Toţi se luptă cu Biserica să o distrugă. A spus Mântuitorul: voi întemeia Biserica şi porţile iadului nu o vor birui. Că Biserica nu e a oamenilor. Oamenii pot greşi.

Slujitorii pot greşi. Biserica este a lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Şi nu o pot ei învinge, oricâţi oameni ar încerca să o distrugă. Ea va rămânea stâlp şi temelie a adevărului, corabie de mântuire. Dar suntem îngrijoraţi şi trebuie să ne rugăm ca tatăl copilului: Doamne, credem că poţi să ne mântuieşti casa şi familia, şi copiii, care se înstrăinează, care nu mai vor să vorbească despre Dumnezeu, nu mai vor să audă despre Dumnezeu, îi chemăm la biserică şi nu vin, le vorbim despre Dumnezeu şi nu ascultă. Până vine necazul, până vine nenorocirea, până vine drama, până vine moartea. Şi atunci cine suferă? Tot părinţii. Tot ei sunt cu inima zdrobită şi înfrântă. De aceea, să ne rugăm cu credinţă, cu toată credinţa noastră pe care o avem. Să ne ajute Dumnezeu să ne salvăm familia, comunitatea, biserica. Biserica, Dumnezeu în Treime, Maica Domnului şi Sfinţii, aceştia sunt salvarea noastră. Fără ei, noi, poporul român, n-am fi existat de 2000 de ani”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. 

În Anul Omagial al Satului Românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, pentru tot ce a făcut în cei şapte ani de păstorire în această comunitate cu nici o sută de credincioşi, cu o comunitate mică şi o lucrare mare, părintele profesor Marian Miclăuş a fost hirotesit întru stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce. Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial au fost distinşi cu Gramata Episcopală şi Diplomă de Vrednicie. 

Primarul Doboş Istvan a fost distins cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul” şi Gramata Episcopală care o însoţeşte, pentru asfaltarea drumului comunal, iar Consiliul Local al comunei Micula a fost distins cu Gramata Episcopală. 

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar din partea credincioşilor o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos, pictată la o mănăstire din Moldova, care va îmbogăţi Muzeul Episcopiei.  

Resfințirea bisericii din Parohia Aluniș

Duminică, 25 august 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Aluniș, din Protopopiatul Jibou, pe diaconul Cristian-Vasile Iura.

La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, Preasfinția Sa a acordat Preacucernicului Părinte paroh Andrei-Horea Mureşan o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult. 

Localitatea Aluniş, situată pe Valea Someşului, a fost atestată documentar în jurul anul 1200. Numele satului provine de la o pădure de aluni așezată în partea de apus a localității. În vechime, numele satului a fost Someş Săplac, prescurtat apoi în Săplac, după care a primit denumirea pe care o are şi astăzi, respectiv aceea de Aluniş.  

Alunișul aparţine, din punct de vedere administrativ, de Comuna Benesat, fiind înconjurat de satele Inău, Horoatul Cehului, Biuşa şi Benesat, iar peste Someş de localitățile Cheud şi Năpradea. Se presupune că în vechime râul Someş trecea foarte aproape de sat, având albia pe vatra actuală a localității, chiar pe locul unde a fost clădită biserica veche, zonă în care se află astăzi cimitirul vechi. Treptat, râul şi-a mutat albia, depărtându-se de Aluniş şi apropiindu-se de satul Cheud. Pe locul vechii albii a rămas un teren fertil, însă foarte uşor inundabil.

Din cele aflate de la bătrânii satului se cunoaşte faptul că a existat un vechi lăcaș de cult, situat peste drum de biserica de zid actuală, care a fost demolat, după finalizarea lucrărilor de edificare a noului lăcaș de cult.

Biserica de zid, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită între anii 1937-1942, la iniţiativa preotului paroh de atunci, Augustin Podoabă. 

Începând cu anul 1982, Preacucernicul Părinte Andrei-Horea Mureşan a fost numit preot al Parohiei Aluniș, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii. Astfel, în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, pardoseala a fost acoperită cu parchet laminat, a fost realizat sistemul de încălzire pe gaz, iconostasul a fost restaurat, s-au montat geamuri și uși de acces, s-au efectuat reparații capitale asupra cupolei, au fost construite scări interioare pentru accesul în cafas și s-a confecționat mobilierul bisericesc. În exterior biserica a fost tencuită în terasit, s-a refăcut acoperișul din tablă Lindab galvanizată, a fost reparată clo­potnița, s-au montat jgheaburi și burlane, scările de acces au fost placate cu gresie, s-a edificat la intrarea în lăcașul de cult un pridvor din beton armat, care a fost pictat în tehnica frescă, iar în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.