Slujiri arhierești în Duminica Tomii
În Duminica a doua după Paști, a Tomii, mai multe locașuri de cult au avut hram. Ierarhii au binecuvântat pe credincioși, iar unele locașuri de cult au fost sfințite. Credincioșii au fost îndemnați să se vindece de incertitudine și de necredință și să fie încredințați de salvarea pe care o aduce oamenilor Mântuitorul Iisus Hristos, ca „Domnul meu și Dumnezeul meu”, așa cum a mărturisit Sfântul Apostol Toma.
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica Tomii în biserica veche a Schitului „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Păltiniș, județul Sibiu. Din sobor au făcut parte starețul așezământului monahal, protosinghelul Valeriu Luca și alți slujitori ai sfintelor altare. Credincioșii din satele apropiate de schit au venit să se roage împreună în Duminica Tomii și au ascultat la final cuvântul de învățătură în care ierarhul le-a vorbit despre arătările Mântuitorului Iisus Hristos după învierea Sa. Părintele Mitropolit a vorbit mai apoi despre mărturia pe care o aduce Sfântul Apostol Toma despre realitatea învierii lui Hristos: „Prezența Lui cu Trupul mort și înviat, un Trup care a ieșit prin piatra pecetluită și a intrat prin ușile încuiate, dar care nu S-a desființat ca fire umană, pentru că a putut fi atins, ne arată că a acceptat să vină după opt zile și să-i dovedească și lui Toma, care a lipsit de la prima întâlnire, realitatea Învierii. Mântuitorul împlinește această dorință a lui Toma, care a fost, de fapt, dorința noastră, a firii umane, a tuturor oamenilor. Până la momentul în care Toma L-a văzut, a rămas într-o stare de nedumerire, de incertitudine, de necredință, dar el a fost vindecat de această necredință a lui de Mântuitorul Însuși când i-a îngăduit lui și l-a chemat pe el să atingă ceea ce el nu-și imagina că se poate întâmpla. În momentul în care Toma a trecut prin simțurile lui prezența reală a lui Hristos, mărturia că El este Cel mort și înviat a exclamat o formulă care este o mărturisire de credință: «Domnul meu și Dumnezeul meu!». L-a mărturisit și ca Domn și ca Dumnezeu. Mântuitorul, însă, a adăugat ceva și acel ceva ni se adresează nouă: «Fericit ești Tomo că ai văzut și ai crezut, dar mai fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut”, a subliniat ierarhul.
La Schitul din Păltiniș se lucrează la noua biserică a așezământului monahal, un locaș de cult
Închinat praznicului Bunei Vestiri și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu vom începe pictura la biserica nouă și pentru început vom picta sfântul altar. Avem pregătită schela și materialele necesare și avem binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru a începe pictura, pentru că este o lucrare grea și importantă”, ne-a spus protosinghelul Valeriu Luca.
La final, credincioșii s-au închinat raclei în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Slujire arhierească la Oarța de Sus, Maramureș
În Duminica a doua după Paşti, numită şi Duminica Tomii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu prilejul hramului bisericii parohiale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. An de an, Părintele Mitropolit Andrei este prezent la hramul bisericii din satul natal. Cu acest prilej, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la altarul de vară al bisericii parohiale. Din soborul slujitor au făcut parte consilierul eparhial de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, consilierul cultural al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, pr. Cristian Ștefan, protopopul de Chioar, Nicolae Petruș, protopopul de Dej, Ioan Buftea, parohul Vlad Dumitru, alături de alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le consătenilor prezenți despre faptul că „pe Domnul Îl întâlnim în cei mai mici frați ai Săi”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene, dirijat de arhid. Ionuț Pleș, președintele asociației. La finalul slujbei, parohul Vlad Dumitru a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru purtarea de grijă pe care o are față de credincioșii din Oarța de Sus. De asemenea, Părintele Mitropolit Andrei a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți. La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, alături de numeroși credincioși și fii ai satului.
Biserica din Oarța de Sus, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, a fost construită între anii 1971-1975 și a fost sfințită în 1976 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. Din punct de vedere jurisdicţional, Parohia din Oarța de Sus aparține Protopopiatului Chioar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Sfințire la Albac, Protopopiatul Câmpeni
În Duminica a II-a după Paști, zi în care s-a citit pericopa evanghelică ce prezintă încredințarea Sfântului Apostol Toma despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Albac, Protopopiatul Câmpeni. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a altarului bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Credincioșii din această parohie sunt păstoriți de către părintele conf. univ. dr. Gavril Trifa.
În cuvântul de învățătură, ierarhul, adresându-se celor prezenți, a spus: „Cerul și pământul, viața și moartea, omul și universul își găsesc rostul adevărat în realitatea Învierii lui Hristos. Datorită Paștilor, așteptăm sărbătoarea marii reîntâlniri când îi vom revedea pe toți cei ce au plecat înainte de noi din lumea aceasta. Datorită Paștilor, orizontul este strălucitor. Datorită Paștilor, Hristos trăiește și noi vom trăi. De aceea, suntem răspunzători de felul în care viețuim pe acest pământ. Viața aceasta nu poate fi înțeleasă ca o ușuratică și agreabilă strecurare printre ani și zile, ci ca o misiune de îndeplinit, ca o datorie de restituit Celui ce pentru noi a murit și a înviat. Așadar, cuvine-se să ne ferim de păcat, să perseverăm în bine, lucrând virtuțile și țintind spre patria de sus. În această privință, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, zicând: «Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde locuiește Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu»”.
La finalul slujbei, binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea ierarhului „Diplome de aleasă cinstire”. De asemenea, Părintele Arhiepiscop Irineu a acordat Ordinul „Credință și Unire” Mirelei Mănescu Felea, interpretă de folclor, în semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga activitate de promovare a valorilor autentice ale culturii naționale din Ardeal. În continuare, după Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a Așezământului „Biserica - Altarul lui Horea”, edificiu construit pe locul bisericii ridicate de către conducătorul Răscoalei de la 1784, locaș aflat în prezent în orașul Băile Olănești. Așezământul adăpostește Sfânta Masă a vechii biserici, clopotul lui Horea și alte odoare bisericești, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească la Covăsânț, Arad
În Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, credincioșii din Parohia Covăsânţ, Protopopiatul Lipova, l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s-a aflat și arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial. Cuvântul de învăţătură al ierarhul a fost bazat pe citirile scripturistice ale duminicii (Fapte 5; Ioan 20).
La finalul slujbei religioase, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a hirotesit iconom pe parohul Marius Murgu, iar primarului localităţii, Marius-Silviu Oneţ, care este şi absolvent de Teologie, pentru sprijinul constant oferit parohiei, i-a acordat o „Diplomă de merit”.
Apoi, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a capelei mortuare ridicată în cimitir prin grija autorităților locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul bărbătesc al parohiei. La final, parohul Marius Murgu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, pentru acest popas în mijlocul credincioșilor din Covăsânţ și pentru binecuvântare, precum și tuturor oficialităților și tuturor credincioșilor prezenți.
Slujire arhierească la Catedrala orădeană
În Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în prezenţa a numeroşi credincioşi. În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, ierarhul subliniat că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în mijlocul ucenicilor Săi, intrând prin uşile încuiate în casa în care erau adunaţi aceştia, şi încredinţarea Apostolului Toma că El este, atestă realitatea Învierii Domnului Hristos din morţi şi îi transformă pe Sfinţii Apostoli în martori ai Învierii Sale: „Duminica a doua după Paști este închinată unui eveniment special care a avut loc după opt zile de la Învierea Domnului, în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica, anume încredințarea Sfântului Apostol Toma cu privire la realitatea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, când Toma mărturisește, căzând înaintea Sa, că El este Domnul și Dumnezeul său. Iar apoi, Mântuitorul Înviat rostește celebrele cuvinte: «Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!». Acesta este un cuvânt adresat tuturor celor care aveau să creadă în Domnul Iisus Hristos prin propovăduirea apostolică, și anume tuturor generațiilor de creștini, până la sfârșitul veacurilor. Astfel, Domnul ne fericește pe toți cei care credem în El, deși nu am văzut cu ochii noștri arătările Domnului după Înviere, vreme de patruzeci de zile, până la Înălțarea Sa la cer”.
„Credința noastră în Domnul Iisus Hristos este mântuirea noastră, pentru că El este Mântuitorul Care ne izbăvește pe noi din toate neputințele, dar mai ales din moarte. Aceasta s-a vădit încă de la prima generație de creștini, de la Sfinții Apostoli, care au primit, cum am ascultat din Evanghelia ce s-a citit, Duh Sfânt. Duhul Sfânt a venit asupra Apostolilor și în mod vădit sub formă de limbi de foc la Rusalii, iar ei au început să propovăduiască și așa s-a întemeiat Biserica, prin botezul primelor mii de credincioși care au devenit creștini”, a spus ierarhul, care a amintit și de martirii credinței creștine, precum Sfânta Mare Muceniță Irina sau Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, pomeniți în data de 5 mai.
Credincioșii prezenți la slujbele de la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea s-au închinat la racla din tezaurul catedralei ce adăpostește părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichei, Făcătorul de minuni și ale Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.
Hram la Zalău
Cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au participat la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba religioasă a fost săvârșită în biserica parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și pr. prof. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, parohul Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pr. Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului şi protopopii celor trei protopopiate ale Eparhiei.
La finalul slujbei, Preasfințitul Episcop Petroniu a hirotesit iconom pe părintele Petru Brisc, preot îmbisericit pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate.
După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit lui Radu Dan, enoriaș al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma”, distincția „Crucea Sălăjană”, în semn de apreciere pentru ajutorul acordat Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.
În continuare, ierarhul a felicitat pe parohul Ionuț Pop pentru întreaga activitate desfășurată. La rândul său, părintele vicar a mulțumit ierarhului pentru prezență și i-a dăruit o icoană și un set de butoni arhierești. De asemenea, a oferit un rând de butoni și pr. prof. dr. Ioan Chirilă. Credincioșii prezenți la slujba religioasă au primit iconițe cu Sfântul Apostol Toma. Parohia de pe strada „Crasnei”, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009. În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. La solicitarea credincioșilor, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe strada „22 decembrie 1989” şi cealaltă în cartierul Sărmaş. Misiunea ridicării bisericii de pe strada „Crasnei” i-au fost încredinţate pr. Ionuţ Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.