Slujiri arhiereşti în Duminica Vameşului şi a Fariseului
În duminica a 33-a după Rusalii, care marchează începutul perioadei liturgice a Triodului, ierarhii au vorbit credincioşilor despre vameşul păcătos care a venit înaintea lui Dumnezeu cu o
conştiinţă curată, în pocăinţă. În această perioadă de pregătire duhovnicească, credincioșii sunt chemați la întoarcere spre Dumnezeu, la părăsirea păcatelor, la desprinderea de cele rele.
Credincioșii din Parohia Rod, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, au primit binecuvântare arhierească în prima duminică a Triodului prin Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în biserica din sat. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, parohul Virgil Manase și alți slujitori ai sfintelor altare.
Credincioșii au îmbrăcat costumele populare specifice Mărginimii Sibiului și s-au împărtășit în număr mare cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de parohul Virgil Manase, care a prezentat mesajul Evangheliei citită în Duminica Vameșului și a Fariseului.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe credincioșii din Rod pentru atașamentul lor față de Biserica străbună și a vorbit despre exemplul de rugăciune desprins din pilda vameșului și a fariseului.
„Vameșul a venit înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință clară, curată. El și-a dat seama unde se află sufletește și de aceea nici n-a îndrăznit să intre în templu. A stat la intrare, și-a bătut pieptul cu pumnii și a zis: <Dumnezeule, milostivește-Te spre mine, păcătosul!> Mântuitorul punând alături cele două pilde a spus că mai îndreptat s-a întors la casa lui vameșul, pentru că i s-a iertat toată nedreptatea vieții lui prin căința sa puternică. Cel care s-a lăudat, care se ridica înaintea altora, a căzut până și din nevoințele pe care le făcea prin post și milostenie. Ceva nu-I dădea lui Dumnezeu și nici semenilor lui: iubirea”, a spus ierarhul.
Credincioșii au avut posibilitatea să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Părintele Virgil Manase i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală și i-a dăruit o icoană.
Liturghie arhierească în Cluj-Napoca
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Toma” din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi.
Ierarhul le-a vorbit credincioşilor prezenți despre perioada Triodului şi despre pocăință. De asemenea, IPS Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe clujeni la smerenie şi la mărturisirea păcatelor în această perioadă în care se credincioşii se pregătesc să intre Postul Sfintelor Paşti.
„Pocăinţa este o mare lucrare a Bisericii creştine şi i s-au dat multe definiţii, dar cea mai potrivită definiţie dată pocăinţei ne vine de la Sfântul Ioan Damaschin. În cartea sa, numită <Dogmatica>, defineşte aşa pocăinţa, care este caracteristică perioadei Triodului: <Pocăinţa este întoarcerea cu părere de rău şi cu lacrimi de la păcat la virtute şi de la diavolul la Dumnezeu»”, a subliniat ierarhul.
În cadrul slujbei, numeroşi credincioși s-au împărtășit, iar la finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Andrei a oferit distincţii preoţilor slujitori ai locaşului de cult. Parohia “Sfantul Apostol Toma” din cartierul Mărăşti a fost înfiinţată în 1993, iar piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1996. În septembrie, 2006, biserica a fost sfințită de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu.
Slujire arhierească la Blaj
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul Blaj. Aici, a liturghisit în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Blaj III.
La finalul Dumnezeieştii Liturghii, IPS Arhiepiscop Irineu, a hirotesit iconom-stavrofor pe protopopul Ovidiu Pop, noul paroh al acestei comunităţi, iar părintelui Petru Pinca, fostul paroh, i-a acordat o „Diplomă de vrednicie” pentru întreaga activitate pastoral-misionară desfăşurată până în prezent.
De asemenea, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare a parohiei şi a oferit Ordinul „Credinţă şi Unire” primarului municipiului Blaj, Gheorghe-Valentin Rotar, şi lui Dumitru Ilia, iar celor mai importanţi dintre binefăcători, le-a acordat „Diplome de aleasă cinstire”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Duminica Vameșului și a Feriseului la Oradea
Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Credincioşii au avut posibilitatea de a se închina la racla din tezaurul catedralei în care se află părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae și Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, PS Episcop Sofronie a rostit o frumoasă predică în care a tâlcuit celor prezenţi semnificaţiile duhovniceşti ale cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos din Pilda Vameșului și a Fariseului, arătând că în perioada Triodului, Biserica pune înaintea credincioşilor chipuri ale smereniei și pocăinței: „Astăzi, în Duminica a treizeci și treia după Rusalii, după numărul anilor pe care i-a trăit pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos, Duminica Vameșului și a Fariseului, începe perioada Triodului, una dintre cele trei perioade ale anului bisericesc, ce gravitează în jurul Sfântului și Marelui Post, perioadă ce ține zece săptămâni, până la Învierea Domnului. O perioadă de pregătire duhovnicească, de pocăință, în care, prin exemplele de smerenie și pocăință ce ne sunt puse înainte, toți credincioșii ortodocși suntem chemați la întoarcere spre Dumnezeu, la părăsirea păcatelor, la desprinderea de cele rele, la apropierea de taina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, început al propriei noastre învieri, pentru a înțelege că omul este mai mult decât trupul, așa cum și lumea în care trăim este mai mult decât universul material”.
„Dacă ne gândim la pericopa evanghelică pe care am ascultat-o acum vedem că fariseul, făcând parte din acea partidă vestită a israeliților care respecta cu strictețe Legea, împlinind ortodoxia iudaică, era foarte mulțumit de ceea ce făcea în afară, căci postea, dădea zeciuială, împlinea toate poruncile și nu era ca ceilalți oameni, respectiv închinător la idoli, desfrânat, așa cum îl considera el pe vameș, arătându-se îndreptățit a fi mai mare peste semenii săi și judecător al aproapelui. În vremea aceasta, vameșul, care făcea parte din categoria cea mai urâtă de către popor, a vameșilor, cea mai coruptă pătură a societății din vremea Mântuitorului Iisus Hristos, nu se gândea la cele din afară, ci, văzându-și păcătoșenia și greșeala, în adâncul sufletului său făcea pocăință, își cerea iertare adâncă de la Dumnezeu. În profunzimile sufletului său el se pocăia, îi era rușine de viața sa, de sine însuși și îi cerea iertare lui Dumnezeu: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!» (…) Prin urmare, în vreme ce fariseul se duce la templu ca să se laude, ca să își arate mulțumirea, satisfacția pentru împlinirea poruncilor Legii, vameșul vine la templu ca să își ceară iertare de la Dumnezeu și să cheme mila lui Dumnezeu, pentru că avea sufletul îmbolnăvit de păcat, pentru că știa că este păcătos și avea nevoie de iertarea lui Dumnezeu. El este cel care, de fapt, în lumina lui Dumnezeu fiind, își vedea propriile păcate, dar nu deznădăjduia, ci se ruga lui Dumnezeu să-i fie milostiv”, a arătat PS Sofronie.
În cuvântul rostit la final, ierarhul a adresat îndemn credincioşilor ca în perioada aceasta a anului bisericesc să înmulțească rugăciunea pentru pace și liniște, spre a împlini și urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post, până la Sfânta și Luminata Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos.
Liturghie arhierească la Catedrala băimăreană
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Ca în fiecare duminică, şi în această zi credincioşii au venit în număr mare pentru a participa la Sfânta Liturghie şi pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine.
„Catedrala, pe lângă faptul că este plină de credincioşi, este împodobită de prezenţa minunată a pruncuţilor, care se împărtăşesc în număr de aproape 100 în fiecare duminică, ceea ce, pentru noi, este o mare mângâiere, o mare bucurie şi o mare speranţă”, a afirmat PS Episcop Iustin. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. Alina Ureche.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat credincioşilor care este semnificaţia perioadei Triodului precum şi învăţăturile pe care trebuie să le desprindă creştinii ortodocşi din cuvintele Sfintei Evanghelii a Vameşului şi Fariseului: „Din pericopa evanghelică de azi trebuie să învăţăm că mândria este începutul tuturor căderilor şi al păcatelor. Este cel mai groaznic vierme, pentru că mândria te face să te consideri superior celorlalţi şi să te uiţi la ceilalţi negăsind nimic bun în viaţa lor, doar criticându-i şi judecându-i. O făţărnicie dusă pe cele mai înalte trepte în societatea în care trăim astăzi. De cealaltă parte a se situează smerenia, izvorul tuturor virtuţilor”.
Sărbătoare la Gânțaga, Protopopiatul Hațeg
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” a Parohiei Gânțaga din Protopopiatul Hațeg, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a tâlcuit celor prezenți înțelesurile pericopei evanghelice citită în acestă duminică, în care sunt puse înainte două modele de atitudini în rugăciunea adusă lui Dumnezeu, mândria fariseului, pe de o parte, și, la polul opus, smerenia plină de simplitate a vameșului. PS Episcop Gurie i-a îndemnat pe cei prezenți „să înmulțească postul, rugăciunea și faptele cele bune, perioada liturgică a Triodului ce urmează fiind una în care râvna și trezvia duhovnicească trebuie să ne însoțească spre a păși împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos din robia păcatului și a morți spre învierea sufletelor și dobândirea Împărăției celei veșnice”.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Adrian Pascal a mulțumit ierarhului pentru că a săvârșit Sfânta Liturghie în comunitatea Parohiei „Buna Vestire” din Gânțaga. Ierarhul, alături de soborul slujitor, a săvârșit slujba de sfințire a capelei mortuare din incinta bisericii și a cimitirului parohial. (Pr. Cristian Rus, diac. Cristian Ţuţuroi, Ştefan Mărculeţ, Andrei Fărcaş, Oana Rusu)