Slujiri arhiereşti în eparhii din Oltenia
În prima duminică a lunii martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial din Craiova. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a punctat valoarea sacramentală a Postului Mare, conturând câteva îndemnuri părinteşti de suflet pentru credincioşii care urmează să urce treptele nevoinţelor duhovniceşti în cele şapte săptămâni până la Dumnezeiasca Înviere.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfântul Grigorie Teologul” din Râmnicu Vâlcea.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Topolniţa, județul Mehedinți, unde a săvârşit Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, chinovia de pe apa Topolniței a devenit loc de pelerinaj și de rugăciune pentru numeroşi credincioşi mehedinţeni şi de pelerini din întreaga ţară care au poposit aici să se roage.