Slujiri arhierești în Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, au efectuat mai multe vizite arhierești și au oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite în mai multe parohii din eparhie.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, miercuri, 27 martie, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite în Parohia Săsar I, cu hramul„Înălţarea Sfintei Cruci”, Protopopiatul Baia Mare. Din sobor au făcut parte pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Alexandru Gaborean, parohul bisericii gazdă, Vlad Claudiu Achim, preot în Parohia Săsar II, cu hramul „Duminica Mironosiţelor”, Adrian Vasile Gaborean, paroh în Bozânta Mică, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de diaconi şi teologi din Baia Mare şi Săsar. La sfârşitul Sfintei Liturghii, parohul Alexandru Gaborean a mulţumit ierarhului pentru vizită şi i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.
În cuvântul ţinut în faţa credincioşilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la posturile pe care le pomeneşte Sfânta Scriptură, despre postul Mântuitorului în Pustiul Carantaniei, despre cuvântul lui Dumnezeu, care este hrană pentru suflet, despre hrana trupească şi hrana sufletească: „Foamea biologică sau foamea trupească poate fi biruită prin cuvântul lui Dumnezeu. Să încercă să silim şi trupul să calce pe calea lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este hrană pentru suflet, iar sufletul sau duhul este cel ce dă viaţă. Trupul fără duh este mort, nu foloseşte la nimic. Se coboară în pământ. Se dă putrejunii şi stricăciunii, fiindcă din pământ a fost creat. Dumnezeu aşază lucrurile în ordinea priorităţii. Adică prima dată trebuie să dăm hrană sufletului. Şi hrana sufletului este convorbirea cu Dumnezeu, adică rugăciunea, postul în stare de căinţă, deoarece postim ca să înfrânăm trupul şi să putem să-l silim să facă ceea ce nu-i place. Ce nu-i place trupului? Nu-i place să vegheze, să se roage mult, nu-i place să postească, vrea desfătare lumească, vrea mâncare peste măsură, băutură fără limită, distracţie, voie bună, lenevie. Iar Dumnezeu ne cheamă să stăm în stare de veghe, să ne rugăm şi să postim, să dăm hrană sufletului, să schimbăm hrana biologică, care ne asigură viaţa aceasta trecătoare; să schimbăm hrana biologică cu hrana teologică. Adică cea care ne asigură viaţa veşnică”.
Ierarhul a mai vorbit despre Lumina lui Hristos, care este „lumina virtuţilor, ce luminează nu numai în interiorul nostru” și asupra misiunii preotului din prezent: „Preotul de astăzi trebuie să iasă din biserică să-L ducă pe Hristos la cei ce nu pot veni la biserică sau nu vor să vină, sau nu cred în Hristos. Sunt multe situaţii la care trebuie să ajungă preotul de astăzi cu Lumina lui Hristos şi cu dragostea Lui părintească şi iertătoare”.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Iustin a efectuat o vizită pastoral-administrativă pe șantierul noii biserici din Parohia Săsar II - „Duminica Mironosiţelor”, aflat în faza de acoperiş, unde a discutat cu parohul Vlad Claudiu Achim, cu coratorii şi constructorii.
Slujire arhierească la Comlăușa
Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, miercuri, 27 martie, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite la parohia cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din localitatea Comlăușa, Protopopiatul Oaș. Din soborul slujitor au făcut parte Marcel Malanca, protopop de Oaș, pr. Adrian Bucșă, secretarul Protopopiatului Oaș; Sebastian Mureșan, parohul bisericii, împreună cu alți părinți din parohiile învecinate. După Sfânta Liturghie ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la perioada Postului Mare.
De asemenea, miercuri, 27 martie, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a efectuat câteva vizite pastorale în Protopopiatul Oaș la parohiile Pășunea Mare, Coca, Călinești și Turț. Ierarhul a fost însoțit de Marcel Malanca, protopopul de Oaș.
Slujire și vizită arhierească la Baia Mare
Vineri, 22 martie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, situată în cartierul Valea Borcutului din Baia Mare, paroh Marius Victor Medeşan. Din sobor au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Alin Erdei, paroh în Şindreşti, Cătălin David, paroh în Colţirea, Bogdan Miclăuş, paroh în Băiţa Băii din Protopopiatul Baia Mare, Olimpiu Blidărean, paroh în Mujdeni, Protopopiatul Oaş, diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de diaconi şi teologi din Baia Mare. Credincioşi au venit în număr mare să se roage împreună cu soborul.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a ținut un cuvânt de învăţătură despre însemnătatea Postului Mare, Liturghia Darurilor înainte Sfinţite și despre autorul acestei Sfinte Liturghii, Sfântul Grigorie Dialogul: „Noi, în această perioadă a Postului Mare, ne întărim în credinţă, ne sporim evlavia, punem drept temelie vieţii noastre smerenia şi părerea de rău pentru păcatele săvârşite, care sunt jigniri pe care I le aducem lui Dumnezeu. Când păcătuim noi Îl jignim pe Dumnezeu, aşa cum copiii, când greşesc şi fac lucruri potrivnice părinţilor îi rănesc, îi mâhnesc şi nu-i cinstesc suficient pentru tot ce au făcut pentru ei. Aceeaşi relaţie este şi între noi şi Dumnezeu. Noi Îl rănim pe Dumnezeu când, prin atitudinile noastre, prin cuvintele noastre, prin faptele noastre întinăm vasul trupului nostru, pentru că trupul nostru este zidit de Dumnezeu. Deşi noi ne-am născut în mod natural, după legile aşezate de Dumnezeu la Creaţie, totuşi, înlăuntrul nostru sălășluieşte Dumnezeu, pentru că zice Mântuitorul: «Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru». Şi cum sălășluieşte Dumnezeu înlăuntrul nostru? Sufletul este de la Dumnezeu. Trupul nu foloseşte la nimic. Duhul, a zis Mântuitorul, este Cel ce dă viaţă. Şi atunci noi, când prin toate darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu nu-I aducem slavă Lui, prin vorbire, prin privire, prin auz, prin lucrarea mâinilor, prin mergerea picioarelor, care să nu se ducă pe căi de păcătuire, ci pe calea lui Dumnezeu, atunci păcătuim. Mâinile noastre să nu lucreze lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu, ci să lucreze grabnic pentru Dumnezeu, pentru viaţa noastră”. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de pe Valea Borcutului a fost zidită în anul 1907 de către Alecsiu Pokol împreună cu soţia, el fiind proprietarul minei de aur din acest cartier, în care munceau locuitorii din jur.
Liturghie la Târşolţ din Protopopiatul Oaș
Vineri, 22 martie, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Liturghia Darurilor înainte Sfinţite în Parohia Târşolţ din Protopopiatul Oaș, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”. Din soborul slujitor au făcut parte Marcel Malanca, protopop de Oaș, Petru Costin, parohul bisericii din Tîrșolț, pr. Horațiu Șoroni, precum și alți părinți din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarulu, condus de arhid. Adrian Dobreanu. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la Postul Mare, îndemnând credincioșii să fie „rugători, să sporească duhovnicește înmulțind astfel rugăciunea, faptele bune și milostenia, iar toate acestea, încununate cu smerenia, aduc binecuvântare de la Dumnezeu”.
După încheierea Sfintei Liturghii, parohul Petru Costin a mulțumit ierarhului pentru vizită și i-a dăruit ierarhului o icoană cu Sfântul Apostol Andrei, conform Episcopiei Maramureșului și Sălajului.