Slujiri arhiereşti în Episcopia Severinului şi Strehaiei
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 19 ianuarie, la Parohia Jupalnic din Orșova, județul Mehedinți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a vizitat sâmbătă, 18 ianuarie, parohia mehedinţeană Godeanu, unde a săvârşit de asemenea Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În prezent, parohienii din localitatea Godeanu se află în grija duhovnicească a pr. paroh Nicolae Oproiu, inspector social în cadrul Centrului eparhial. Biserica satului Godeanu a fost construită în anul 1862 pe cheltuiala enoriașilor, fiind sfințită în anul 1869 de către Preasfințitul Calinic al Râmnicului. În urmă cu câțiva ani, locașul de închinare a fost complet restaurat.
Vineri, 17 ianuarie, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a slujit la Mănăstirea Vodiţa, județul Mehedinți, străvechi loc monahal, ctitorit de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.