Slujiri arhierești în Mitropolia Banatului
În Duminica a 5-a din Postul cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Timișeni-Șag, prilej cu care a sfințit și o troiță de lemn aflată la intrarea în incinta mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Arad-Aradul Nou, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit la Schitul Nicolinţ din județul Caraș-Severin.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a poposit în această duminică la Mănăstirea Timișeni-Șag, aflată în imediata apropiere a municipiului Timișoara. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un ales sobor de preoți și diaconi, între care pr. Marius Florescu, redactor la Centrul eparhial.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a subliniat învățăturile ce reies din textul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Marcu, cap. 10, 32-45, în legătură cu momentele de dinaintea pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, chiriarhul a prezentat credincioșilor și aspecte din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, îndemnând totodată la pocăință, urmând exemplul acesteia. `Maria Egipteanca este o pildă vie pentru noi, că oricât de adânc am căzut în întunericul păcatelor, Dumnezeu nu ne părăsește. Prin nevoința și pocăința sa sinceră, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a fost chemată în Împărăția lui Dumnezeu ca mireasă a lui Hristos. Domnul Iisus ne dorește să fim ai Lui; după cum El Însuși S-a dat preț de răscumpărare pentru noi, și nouă ne cere să ne răscumpărăm viața, în trupurile noastre, și în acest fel creștinul devine un om al Evangheliei, un om al lui Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
Îndată după cuvântul rostit s-a mers la troița cea nouă, unde a avut loc slujba de sfințire oficiată de Înaltpreasfinția Sa. În continuare s-a desfășurat un scurt moment de rugăciune și de închinare și la crucea eroilor martiri din decembrie 1989, aflată în curtea exterioară a mănăstirii, cruce care mai mulți ani a stat chiar în fața Catedralei Mitropolitane, până la construirea noului monument.
Dragoste și smerenie în Parohia Ortodoxă Aradul Nou
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Aradul Nou, înconjurat de un sobor de preoţi.
Cuvântul de învăţătură al chiriarhului, cu titlul, după Cazania Duminicii a 5-a din Post, „Dragostea nedespărțită de smerenie” (cf. textele biblice Evr. 9 și Mc. 10), a căutat a răspunde frământărilor în jurul virtuții smereniei. Atât de greu de realizat în viața de toate zilele, dar pilduită de Însuși Domnul în viața Sa, pentru toți cei ce urmează Crucea ca simbol și realitate a pocăinței și ridicării din stăpânia răului.
Apostolul zilei ilustrează aceasta prin jertfa Mântuitorului ca Arhiereul veacurilor dându-și viața pentru ai Săi. Biserica îndeamnă în virtutea aceasta slujirea aproapelui din adevărata dragoste ce se împletește cu smerenia, adăugând și exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca pomenită în această duminică și care dă mărturie despre trezirea conștiinței în lucrarea spre desăvârșire.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a hirotesit cu distincția de iconom stavrofor pe părintele Gabriel Cosmin Mariș, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului și slujitor al acestei biserici, pentru bogata activitate socială desfășurată în parohie. Cu aceeași distincție a fost hirotesit și părintele Silviu Nicolae Faur, secretar eparhial și preot slujitor la Parohia Arad-Șega I. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.
După terminarea slujbei, a fost sfințită icoana Sfântului Gheorghe realizată în tehnica quiling, în premieră în Eparhia Aradului, de copiii parohiei, coordonați de părintele consilier. Această icoană a ocrotitorului acestui sfânt locaș, copie fidelă a icoanei de pe catapeteasmă, a fost oferită bisericii cu prilejul hramului ce urmează.
Preotul Teodor Faur, parohul acestei biserici, a mulţumit chiriarhului pentru părinteasca purtare de grijă și pentru bucuria prilejuită tuturor enoriașilor care au fost prezenţi la Sfânta Liturghie.
Tot în această duminică, prin purtarea de grijă a părintelui consilier, s-a desfășurat pentru prima dată în parohie și o activitate socială deosebită prin participarea la Sfânta Liturghie a unui grup de vârstnici din cadrul Centrului pentru persoane vârstnice a Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară a Primăriei Arad. În cadrul Sfintei Liturghii, aceștia au interpretat câteva pricesne, aducând laudă lui Dumnezeu. După slujbă, prin purtarea de grijă a unor enoriașe, vârstnicii au participat la o agapă frățească la un local din parohie.
În după-amiaza zilei, în parohie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu cu 7 preoți.
Slujire arhierească la Schitul Nicolinț
Schitul Nicolinţ din județul Caraș-Severin a fost cercetat, în Duminica a 5-a din Postul Mare, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credincioșii veniți în număr mare la așezământul monahal au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Lucian a subliniat faptul că noi credincioșii trebuie să urmăm exemplul ei, deoarece postul niciodată nu este istovitor: „Trebuie să luăm aminte la pocăința, râvna și evlavia pe care Maria Egipteanca le-a avut și să învățăm de la această sfântă că 48 de zile cu post și rugăciune nu sunt prea multe în comparație cu cei 47 de ani petrecuți de această cuvioasă în pustiul Iordanului”.
La slujbă, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Lucian a hirotonit pe ierodiaconul Iosif Luchinciuc întru ieromonah pe seama Schitului „Sfântul Siluan Athonitul”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Trebuie să menționăm faptul că în ultimele luni au venit aici 13 maici și surori din obștea Mănăstirii Nera și, iată, această așezare monahală sporește din toate punctele de vedere, pentru că mulți ani la acest schit am avut doar un singur monah. Am venit astăzi la Schitul Nicolinț pentru că am avut și o hirotonie întru ieromonah și iată cum în eparhia noastră sporește numărul călugărilor și maicilor, ajungând la finalul Postului Mare din acest an la peste 200 de monahi. Ne bucurăm că în acest post am slujit la mai multe mănăstiri și schituri și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri care le-a revărsat asupra noastră și pentru faptul că Banatul montan înflorește din punctul de vedere al vieții monahale”, a adăugat Preasfințitul Părinte Lucian la final.