Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a 23-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, de la ora 17:00, va sfinţi Paraclisul "Sfântul Ilie Tesviteanul" din parohia Leţcani 2, Protopopiatul Iaşi 1. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi paraclisul şi aşezământul social-filantropic ocrotite de "Sfântul Dimitrie" şi "Sfânta Matroana" din localitatea Bucşoiţa - Bucşoaia, ce aparţine de parohia Humoreni, Protopopiatul Suceava 2, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sluji la Catedrala episcopală din Huşi. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi Biserica "Sfântul Nicolae" - Iezer - Hilişeu, Protopopiatul Dorohoi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi astăzi Aşezământul social-filantropic "Sfântului Atanasie" din parohia Pânceşti, Protopopiatul Roman, iar mâine va sfinţi Biserica "Sfântul Dimitrie" din municipiul Roman. (C.C)