Slujiri în Mitropolia Munteniei și Dobrogei
În Duminica a 24-a după Rusalii, în care se face pomenirea învierii fiicei lui Iair, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au slujit Sfânta Liturghie și au ținut cuvinte de învățătură credincioșilor prezenți. În unele eparhii au fost săvârșite târnosiri sau resfințiri de biserici, iar în altele, ierarhii au slujit în biserici de parohie.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a resfințit împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Arefu. La slujbă au venit numeroși credincioși, care au făcut neîncăpătoare curtea locașului de închinăciune.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a apreciat eforturile susținute ale locuitorilor din Arefu depuse pentru restaurarea bisericii, dar și dragostea și stăruința înaintașilor care au contribuit în urmă cu 157 de ani la ridicarea unui locaș de cult de o mare frumusețe.
Preasfințitul Părinte Siluan a amintit despre importanța evenimentelor desfășurate la București în perioada 24-29 octombrie cu ocazia sărbătoririi hramului Catedralei Patriarhale.
Pentru eforturile depuse împreună cu enoriașii din localitate, preoții Nicolae Rădulescu și Alin Ionuț Rădulescu, împreună cu tatăl lor, Niculae Rădulescu, fost paroh, au primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului distincțiile de iconomi stavrofori. De asemenea, ierarhul argeșean le-a oferit celor trei preoți distincția eparhială „Crucea Basarabă”.
Sfințire de biserică în Parohia Aliceni
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat, duminică, slujba de sfințire a bisericii Parohiei Aliceni, Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău, ne-a transmis consilierul media al eparhiei, Dragoș Olteanu. Locașul de cult cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” a fost construit în perioada 1991-2000, prin osteneala preotului Constantin Negoiță. Între anii 2014 şi 2016, actualul paroh, preotul Ioan Negoiță, a coordonat lucrările de împodobire cu pictură a sfântului locaș, pe care l-a dotat cu mobilier și cu obiectele liturgice necesare.
Biserica a fost târnosită prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, iar Sfânta Masă din Altar a fost sfințită și împodobită. Pictura interioară și icoanele de pe catapeteasmă au fost și ele sfințite de ierarh.
După rânduiala de târnosire, IPS Părinte Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența a sute de credincioși, care au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar și să se închine. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul locului a tâlcuit Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii, care ne-a înfățișat minunea învierii fiicei lui Iair. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a precizat că „moartea trebuie înțeleasă ca o trecere dintr-un plan al existenței într-un alt plan al existenței. Părăsirea acestei lumi nu înseamnă intrarea în neființă, distrugerea ființei umane, ci doar o ieșire a sufletului din trupul pământesc și o trecere a lui în lumea veșniciei. Pentru că sufletul este nemuritor, se întoarce la Dumnezeul Cel veșnic, Care l-a dat”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La final, părintele Ioan Negoiță a fost hirotesit iconom, în semn de apreciere a activității sale pastorale și administrative. Persoanele care au sprijinit lucrările de zidire a bisericii au primit diplome de vrednicie. În numele comunității parohiale, preotul Negoiță i-a oferit Arhipăstorului Buzăului și Vrancei o icoană a Maicii Domnului.
Slujire în noua Catedrală Arhiepiscopală din Giurgiu
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit în noua Catedrală Episcopală ce are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Giurgiu. În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului a tâlcuit credincioşilor textul biblic lecturat, în care s-a prezentat minunea învierii fiicei lui Iair.
În continuare, PS Părinte Ambrozie a subliniat faptul că, „luând aminte la viaţa de dincolo, capătă interes şi frumuseţe şi viaţa de aici. Ne-o spune mintea noastră de creştini, ne-o spune fiica lui Iair din Sfânta Evanghelie şi mai presus de toate ne-o spune Domnul nostru Iisus Hristos, Stăpânul vieţii noastre”.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Ambrozie a hirotesit întru arhidiacon pe diaconul Iulian Cristică, oferindu-i cu acest prilej o cruce pectorală.
La final, părintele consilier Ștefan Valentin, parohul bisericii, a primit mai multe volume de cărți și o cruce pectorală. Tot cu acest prilej, toți cei prezenți au primit din partea ierarhului lor iconițe și reviste pentru folos duhovnicesc.
Slujire arhierească la Parohia Poşta
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan” din Parohia Poşta, Protopopiatul Tulcea.
În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a vorbit despre puterea credinţei în viaţa creştinului şi despre însuşirile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească pentru a fi cu adevărat „lucrătoare prin iubire”.
A oficiat şi o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş zidit în anul 1895. În aceeaşi zi a cercetat şi pe credincioşii din Parohia Frecăţei, rostindu-le cuvânt de învăţătură.