Slujiri arhierești în Mitropolia Olteniei

Data: 07 Mai 2015

În cea de a cincea duminică a Penticostarului, închinată în Biserica Ortodoxă Femeii samarinence, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

PS Părinte Nicodim va efectua la finele acestei săptămâni două vizite pastorale în parohiile mehedințene. Primul popas este programat astăzi în Parohia Godeanu din Protopopiatul Drobeta Nord. Cu prilejul acestei vizite, în cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Nicodim va hirotoni întru diacon pe teologul Sandu Mircea Nicolae. Duminică, 10 mai, credincioșii Parohiei Burila Mare se vor bucura, de asemenea, de prezența arhipăstorului mehedințean în sânul comunității locale. (Arhid. Ioniță Apostolache)