Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei
În Duminica a 18-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba de resfinţire la Biserica din satul Bucureasa, comuna Dăneşti, judeţul Gorj. Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji împreună cu Preasfinţitul Episcop-vicar Emilian Lovişteanul la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, deschizând astfel seria manifestărilor dedicate Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului. Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va participa la slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Gai din Arad, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Timotei al Aradului.