Slujiri arhiereşti în Mitropolia Olteniei, de praznicul Sfântului Nicolae
Marţi, 6 decembrie 2016, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Irodion de la Lainici”, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 din Craiova. IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a liturghisit la hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea-Ciuc, în Episcopia Covasnei şi Harghitei. PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a slujit la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Caracal, judeţul Olt, iar PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a slujit la hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, în Episcopia Devei şi Hunedoarei.