Slujiri arhierești în Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 11-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română a amintit de Pilda datornicului nemilostiv, consemnată la Matei 18, 23-35. Așa cum este tradiția, în Muntenia și Dobrogea, ierarhii au slujit Sfânta Liturghie la catedrale și la biserici parohiale sau mănăstirești, binecuvântând poporul și rostind cuvinte de învățătură.
În Duminica a 11-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Oești Pământeni din Protoieria Curtea de Argeș, județul Argeș, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica parohiei de IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit celor prezenți despre importanța de a recunoaște păcatele pe care le săvârșim și a îndemnat să avem duhul iertării, al milei. Cu această ocazie, IPS Părinte Arhiepiscop Calinic a acordat o distincție eparhială, Crucea Basarabă, părintelui paroh Iulian Bucurică, ca semn de prețuire pentru activitatea desfășurată, dar și ca îndemn de a lucra, și pe viitor, în vatra parohiei din Oești.
Trei ierarhi au slujit la Catedrala copiilor „Sfântul Sava” din Buzău
Trei ierarhi au slujit, duminică, 20 august 2017, la Catedrala copiilor „Sfântul Sava” din Buzău. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte consilieri eparhiali, slujitorii catedralei, precum și arhimandritul grec Nikodimos Kabarnos, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. La slujba religioasă au participat numeroși credincioși buzoieni. În omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Iosif a explicat învățăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii. „Neiertarea izvorăște din mândrie, cel mai mare dintre toate păcatele, care l-a făcut și pe îngerul de lumină să cadă din strălucirea lui în întuneric. Dumnezeu ne iartă, pe măsura iertării pe care o dăm. Nu putem obține cu bani iertarea noastră, ci doar iertând pe ceilalți”, a spus Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian a mulțumit celor doi ierarhi pentru vizită și pentru împreună-slujire și le-a dăruit câte o icoană. De asemenea, arhimandritul grec Nikodimos Kabarnos a primit din partea chiriarhului Buzăului și Vrancei o bederniță.
Duminică, 20 august 2017, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfânta Treime” - Fetești, Protopopiatul Fetești, județul Ialomița. Membri din corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au dat răspunsurile liturgice. Alături de mulțimea de credincioși au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale și județene. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a datornicului nemilostiv, despre iertare, despre conștiința că Dumnezeu este Cel care iartă păcatele oamenilor. Preasfinția Sa a acordat preotului Mihail Păun, coslujitor la Parohia „Sfânta Treime” - Fetești, rangul de sachelar. Tot duminică, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a vizitat parohiile „Sfântul Proroc Ilie” și „Sfinții Arhangheli” - Fetești Gară I din municipiul Fetești. Duminică, la biserica Parohiei Tântava din Protopopiatul Bolintin, județul Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a oficiat slujba Tainei Sfântului Botez pentru pruncul Filip-Mihail, primul copil al familiei preotului Bucșăneanu Silvică-Ionuț și Diana-Roxana. „Prin Sfintele Taine noi devenim ucenicii Domnului Hristos, suntem încadrați în ceata creștinilor și devenim mlădițe vii și mădulare ale Trupului Domnului Hristos. Trebuie să fim însă atenți: o ramură care se usucă este tăiată și aruncată în foc. Noi oamenii se cuvine să arătăm fidelitate față de Domnul Hristos și să respectăm jurământul făcut la Sfântul Botez, anume că ne lepădăm de satana și că ne unim cu Hristos, ca să rămânem mlădițe vii în Biserica Domnului Hristos”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură. În Duminica a 11-a după Rusalii, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Visterna din Protopopiatul Babadag, județul Tulcea. Ierahul i-a binecuvântat pe credincioșii prezenții și a rostit un cuvânt de învățătură.