Slujiri arhierești în parohii din Episcopia Italiei

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 19 Octombrie 2023

În Duminica a 21‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Torino, Italia, păstorită de părintele Cristian Vasilescu. Vizita ierarhului a încununat zilele dedicate ocrotitoarei parohiei, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cinstită în mod deosebit în data de 14 octombrie. La momentul potrivit, Preasfinția Sa l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Constantin Rujuc, pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea San Damiano d’Asti. În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Episcop Siluan a explicat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical (Luca 8, 5‑15): „În această duminică auzim una dintre cele mai cunoscute Evanghelii, în care Domnul spune o pildă pe care o și interpretează. Fiecare dintre noi se poate oglindi în una dintre categoriile pe care Domnul le arată, așezând înaintea lui locul în care cade sămânța semănătorului, despre care El spune că este cuvântul lui Dumnezeu”.

În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” din localitatea Cormano, Protopopiatul Lombardia 2, păstorită de părintele Sergiu Arcăleanu. În omilia rostită, ierarhul a subliniat faptul că, la începutul pildei, ni se descoperă taina Sfintei Treimi: „Semănătorul este Dumnezeu‑Tatăl, care seamănă, prin puterea Duhului Sfânt, sămânța, care este Dumnezeu‑Fiul. Totodată, faptul că Dumnezeu seamănă în mai multe tipuri de pământ ne arată că gândirea lui Dumnezeu nu este la fel ca a oamenilor. El nu Își pierde încrederea în om, nădăjduind că fiecare va aduce, la vreme potrivită, roade bineplăcute”, se arată pe site‑ul theofania.ro.