Slujiri arhiereşti în parohii sălăjene

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 23 Noiembrie 2022

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a liturghisit, luni, 21 noiembrie, în mijlocul credin­cio­șilor din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. La finalul slujbei, pr. paroh Raul-Tudor Vărărean a mulțumit ierarhului pentru pre­zență și pentru cuvântul de învățătură.

Duminică, 20 noiembrie, PS Părinte Episcop Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. În cadrul slujbei, pr. Ciprian Boșca a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2022.

La finalul slujbei, ierarhul a sfințit două vitralii din Sfântul Altar și două icoane de pe frontispiciul lăcașului de cult, ambele lucrate în mozaic, una cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar cealaltă cu „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

Pr. paroh Vasile Boșca a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură adresat celor prezenţi.

Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară, sub coordonarea pr. Vasile Boșca, activităţi social-filantropice, mai ales în cadrul Complexului social al parohiei.

În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru social multifunc­țio­nal „Filantropia”, construit prin fonduri europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență pentru aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Cantina socială a parohiei a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde. În prezent, există 65 de asistați sociali care primesc masa în cadrul cantinei sociale.