Slujiri arhiereşti în Protopopiatul Gherla
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit Sfânta Liturghie, duminică, 28 noiembrie, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea, județul Cluj.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, afirmând că „Evanghelia de astăzi are un sfârșit deschis, pentru că fiecare dintre noi suntem chemați să dăm răspunsuri personale - chiar dacă sunt întrebări generale, acestea au un caracter personal. Fiecare este chemat să răspundă. În general, misiunea lui Hristos, propovăduirea și Evanghelia Lui înseamnă alegere”.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Preasfințitul Părinte Episcop Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar pe preotul paroh Octavian Vancea. De asemenea, a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” lui Alexandru Rus, Ordinul „Mihai Vodă” Marietei Tăpăstău și Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” lui Fabian Mureșan și lui Simeon Aștilean, iar familiei Ioan Diț i-a acordat Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură. De asemenea, tuturor binefăcătorilor le-a oferit diplome de aleasă cinstire.
După Sfinta Liturghie, ierarhul a săvârşit slujba sfeștaniei la casă parohială din Tioltiur, de care aparține filia Bârlea, binecuvântând lucrările de renovare efectate în ultima perioadă.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bârlea a fost construită între anii 1936-1937. Din luna octombrie 2014, Parohia Tioltiur, cu filia Bârlea, din cadrul Protopopiatului Gherla, este păstorită de preotul paroh Octavian Vancea.