Slujiri arhierești în Suedia și Norvegia
Zi de hram a fost și la Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm, vineri, 11 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina, care a început din ajun, fiind săvârșită slujba Privegherii. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în Paraclisul Centrului episcopal din capitala suedeză.
La prăznuirea Sfinților Martiri Năsăudeni, sâmbătă, 12 noiembrie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din partea de sud a Regatului Suediei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie de hram în biserica românească din Sölvesborg, care îi are ocrotitori pe Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu.
Duminică, 13 noiembrie, la prăznuirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s‑a aflat în mijlocul credincioșilor români din orașul norvegian Bergen, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final a oferit daruri copiilor și credincioșilor.