Slujiri arhiereşti în Transilvania
În duminica a 5-a din Postul Mare, numită a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, credincioşii au fost îndemnaţi să nu urmărească slava deşartă în lumea care este de multe ori lipsită de dreptate, ci să se smerească şi să se jerfească pentru semeni, astfel încât să Îl însoţească pe Mântuitorul Iisus Hristos în Împărăţia Cerurilor.
A cincea duminică din Postul Mare i-a adunat pe credincioşii din comuna Jina, judeţul Sibiu, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Locaşul de cult a fost plin de credincioşi din toate cele trei parohii ale vestitei localităţi din Munţii Cindrelului, veniţi în măreaţa lor biserică ca să primească binecuvântarea arhierească şi ajutor de la Dumnezeu pentru a parcurge în continuare urcuşul duhovnicesc din Postul Mare. Numită „Catedrala munţilor“, locaşul de cult a fost zidit în perioada 1937-1946, după modelul Catedralei mitropolitane din Sibiu. Lucrările s-au efectuat prin ajutorul financiar al regelui Carol al II-lea, care a trecut prin localitatea aflată la cea mai mare înălţime din Mărginimea Sibiului, drumul de la Jina fiind cunoscut sub denumirea „Drumul Regelui“. Locaşul impresionează prin dimensiuni şi frumuseţe, oferind un spaţiu de rugăciune generos pentru comunitatea de la Jina. În soborul de preoţi care a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu IPS Mitropolit Laurenţiu s-au aflat protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, cei trei preoţi din Jina, Pavel Oltean, Lucian Negrilă şi Ioan Negrilă, precum şi alţi slujitori de la parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, dirijat de teologul Cosmin Prodea.
Rânduielile divine şi cele lumeşti
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Lucian Negrilă a fost hirotesit iconom stavrofor, ca o încununare a activităţii pastoral-misionare de la Jina, iar primarul Ioan Beschiu, Consiliul local şi Consiliul parohial au primit acte de cinstire din partea ierarhului, în semn de apreciere a implicării acestor instituţii în renovarea şi înfrumuseţarea locaşului de cult.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii, a prezentat viaţa şi virtuţile Sfintei Maria Egipteanca, model de pocăinţă pentru fiecare credincios, şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să se apropie mai mult de Sfintele Taine în această perioadă de pregătire pentru praznicul Învierii Domnului.
„Mântuitorul dă astăzi o lecţie folositoare fiecărui suflet. Le aminteşte ucenicilor că au văzut în lume conducători care au atât de mulţi supuşi, precum şi slujitori, dar îi îndeamnă ca între ei să nu fie aşa. Cel ce vrea să fie mai mare, să fie slujitor tuturor, le spune Mântuitorul Hristos. Este un lucru foarte greu de înţeles, că dacă vrei să fii mai mare, trebuie să fii slugă, subordonat altora şi să suporţi consecinţele. Mântuitorul se referă aici la o întâietate înaintea lui Dumnezeu, şi nu în faţa celor pământeşti, înaintea celor ce au rânduit lumea în ierarhii, în subordonare. Cele spirituale au o altă ordine faţă de rânduielile lumeşti“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Părintele Lucian Negrilă i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi i-a oferit ca semn de preţuire o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos.
Piatră de temelie pentru o biserică
După Sfânta Liturghie, ierarhul a aşezat piatra de temelie pentru o nouă biserică în localitate, într-un zonă mai îndepărtată a satului, locuită de aşa-numiţii „băieşi“, foşti mineri veniţi din Munţii Apuseni la Jina în urmă cu 200-250 de ani pentru a sprijini pe grăniceri în activităţile lor. În urmă cu trei ani a fost înfiinţată o parohie în această parte a satului şi s-a amenajat o capelă într-o fostă clădire a şcolii de aici. Pentru că spaţiul liturgic din actuala capelă nu răspunde nevoilor pastorale, parohia şi autorităţile locale au început procedurile pentru ridicarea unui locaş de cult într-o grădină oferită de Primăria Jina. Locaşul de cult va fi ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae şi de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
La finalul slujbei de punere a temeliei, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe credincioşi pentru prezenţa lor în număr mare la slujbele religioase şi i-a îndemnat pe toţi să sprijine lucrările de zidire a bisericii din Parohia Jina III. Mai apoi, Părintele Mitropolit a explicat rânduiala slujbei ce se săvârşeşte la punerea pietrei de temelie a unui locaş de cult.
„Biserica de aici va fi un locaş de închinare, o casă a Domnului, o casă a tuturor caselor noastre, unde vom găsi un izvor nesecat de har, iar pentru ca acest lucru să se deosebească de zidirile noastre, pentru că biserica este templu al Domnului, prima lucrare este punerea pietrei de temelie, ceea ce înseamnă că din pământul oferit nouă spre stăpânire de Dumnezeu, am delimitat o parte şi I-am dăruit-o lui Dumnezeu şi L-am chemat să-l binecuvinteze“, a spus ierarhul.
IPS Mitropolit Andrei la Sânnicoară, Beclean
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a slujit în Parohia Sânnicoară din Protopopiatul Beclean, unde le-a vorbit credincioşilor despre smerenie şi jertfa pentru semen.
„Domnul Hristos, mergând spre patima cea de bunăvoie ne cheamă să ne răstignim dimpreună cu dânsul faţă de răutăţile din lume. Lumea aceasta este plină de răutăţi, să fim măcar noi cel ce Îl iubim pe El, să fim măcar noi buni. Să ne răstignim faţă de toate răutăţile din lume ca să putem şi învia împreună cu El şi să ajungem cu El în împărăţia cerurilor“, a spus ierarhul.
„Păgânii doresc să fie mari, să ajungă stăpâni unii peste alţii, dar voi nu trebuie să fiţi aşa. Le spune Mântuitorul ucenicilor, în versetul 44 din Evanghelia duminicii de astăzi, «care vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi»“, a adăugat IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
La finalul slujbei, ierarhul a oficiat Taina Botezului pentru fiica parohului din Sânnicoară, Alexia-Ilaria, iar apoi a binecuvântat noua casă parohială, construită în ultimii ani. La această ocazie, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei i-a oferit parohului Ovidiu Borodi distincţia de iconom stavrofor şi diplome de „Aleasă cinstire“ mai multor persoane implicate în lucrările parohiei.
IPS Arhiepiscop Irineu la Târgu-Mureş
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire“ din municipiul Târgu-Mureş. La altarul acestei biserici slujesc părinţii Mihail Pop şi Călin Budai.
Biserica are o arhitectură deosebită, fiind construită din piatră, între anii 1926-1936. Principalul ei ctitor a fost Emil Dandea, primarul oraşului din acea perioadă. Locaşul de închinare are 12 vitralii lucrate în atelierele Patriarhiei Române în anul 1960, iar pictura în tehnica fresco a fost renovată recent.
Arhipăstorul Alba Iuliei a fost întâmpinat de către o mulţime de enoriaşi, care au umplut, apoi, frumosul locaş de rugăciune din centrul municipiului Târgu-Mureş.
PS Sofronie la Oradea-Velenţa
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Oradea-Velenţa I, străvechea Catedrală Episcopală a românilor dreptmăritori bihoreni.
În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea celor două pericope evanghelice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca, ierarhul a explicat semnificaţiile duhovniceşti, subliniind importanţa postului şi a pocăinţei în urcuşul duhovnicesc spre Împărăţia Cerurilor, scară spre cer în care modele sunt sfinţii Bisericii, între care şi Cuvioasa Maria Egipteanca, „un chip al nevoinţei şi al ascezei (…) în cursul vieţii noastre păcătuim, ne asemănăm şi noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu această Cuvioasă Maria Egipteanca prin păcatele ei, iar Biserica ne îndeamnă ca, prin pocăinţă şi nevoinţă să luăm seama şi să devenim asemănători cuvioasei şi în privinţa aceasta, a pocăinţei sale, a ascezei, mai ales acum, în Sfântul şi Marele Post“.
„La sfârşitul primei pericope evanghelice, Domnul Hristos mărturiseşte de ce au loc toate aceste sacrificii, jertfa supremă, moartea şi apoi învierea Sa: pentru noi, oamenii şi pentru mântuirea noastră, pentru ca noi să primim iertarea de păcate, aşa cum i-a dăruit-o femeii celei păcătoase. Căci Fiul Omului a venit în lume ca să slujească, nu ca să I se slujească“, a spus PS Episcop Sofronie.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit pe diaconul Costel Ilie Lazarovici întru preot pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Poiana Cornet, Protopopiatul Oradea, iar pe tânărul teolog Petru Florin Ardelean întru diacon pe seama Catedralei Episcopale „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea. Noul preot hirotonit a primit hirotesia de duhovnic.
La final, PS Sofronie şi-a exprimat bucuria de a se afla la Sfânta Liturghie în străvechea Catedrală Episcopală din Oradea-Velenţa, subliniind importanţa acestui sfânt lăcaş pentru toţi românii dreptmăritori bihoreni, în special în acest an în care Eparhia Oradiei aniversează 320 de ani de la atestarea oficială în Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din 1695.
Ierarhul a felicitat pe părinţi şi pe bunici pentru răspunsul foarte prompt şi adecvat pe care l-au dat în ultimele săptămâni, înscriindu-şi copiii la ora de religie şi implicându-se activ în „Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie“, filiala Bihor, ceea ce este o dovadă a credinţei lor în Dumnezeu, arătând că nu le este indiferent cum cresc şi cum sunt educaţi copiii şi nepoţii lor, ci în respect pentru valorile tradiţionale ale neamului românesc şi în credinţa noastră strămoşească.
Sfinţirea bisericii din Dâncu Mare, Orăştie
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a sfinţit Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Dâncu Mare, Protopopiatul Orăştie, judeţul Hunedoara, ca urmare a lucrărilor de reabilitare realizate sub coordonarea parohului Sergiu Stanciu. După rânduiala târnosirii Bisericii, a urmat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşită de PS Episcop Gurie în prezenţa unui numeros sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a îndemnat pe credincioşii prezenţi să răspundă cu tărie noilor provocări ale lumii contemporane, în special în ceea ce priveşte prigoana împotriva orei de religie şi a sistemului sanitar românesc. De asemenea, ierarhul a prezentat pe scurt viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, reliefând modelul excepţional de pocăinţă pe care îl oferă întoarcerea la Hristos a Sfintei şi nădejdea pe care o dă oamenilor prin faptul că, în Hristos, orice revenire duhovnicească este posibilă.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Gurie a acordat gramate de mulţumire atât parohului Sergiu Stanciu pentru osteneala de a reabilita construcţia Bisericii, cât şi credincioşilor care au contribuit major la finalizarea lucrărilor de înnoire a lăcaşului de cult.
Hram la Ieud, Maramureş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ieud, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului, sărbătorit în Duminica a cincea a Postului Mare, prima după sărbătoarea Bunei Vestiri.
Cu această ocazie, sute de credincioşi au participat la o procesiune ce a avut loc înainte de Sfânta Liturghie. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul de fete al parohiei, condus de parohul Dinu Horaţiu Brici.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Pop Vasile Ilie a fost hirotonit întru preot slujitor pe seama Mănăstirii Ieud, judeţul Maramureş, iar parohul Dinu Horaţiu Brici, doctor în teologie, a fost distins cu rangul de iconom stavrofor.
„Localitatea Ieud din Maramureşul Voievodal este împodobită de frumuseţea credinţei creştinilor de aici care au trei biserici şi o mănăstire. Prin aceasta îşi arată, cei 3500 de credincioşi puterea credinţei lor, faptul că au rectitorit şi mănăstirea care a existat aici la 1360 arată că preţuisc mult moştenirea pe care au avut-o în istorie, pe care au pierdut-o la un moment dat, căreia i-au dat iar chip şi frumuseţe şi, în acest fel, arată că sunt vrednici urmaşi ai înaintaşilor lor şi păstrează cu fidelitate credinţa noastră ortodoxă“, a spus PS Iustin Sigheteanul. (Pr. Cristian Rus, arhid. Liviu Stanciu, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş, Oana Rusu)