Slujiri arhiereşti în Transilvania

Data: 05 Feb 2011

În Duminica a XVII-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie se va citi pericopa apostolică din Epistola a II-a după Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 6, versetele 16-18, şi primul verset din capitolul 7, precum şi pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 15, versetele 21-28, unde este relatată vindecarea fiicei cananeencei.

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană "Sfânta Treime" din Sibiu. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, va sluji Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. Înalt Preasfinţitul Ioan, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Sita Buzăului din Protopopiatul Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Vaşcău, Protopopiatul Beiuş. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia Horoatu Crasnei, Protopopiatul Şimleu Silvaniei. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Constantin-Ciprian Marincaş va fi hirotonit diacon. De asemenea, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" din localitatea Bazna, judeţul Sibiu. Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Făget din Protopopiatul Clujului. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului" din Floreşti, judeţul Cluj. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte şi predică în catedrala din municipiul Carei. (O.R.)