Slujiri arhiereşti în Transilvania

Data: 01 Noiembrie 2013
Azi, 2 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază slujba de sfinţire a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Parohia Moşna, Protopopiatul Mediaş, apoi oficiază Sfânta Liturghie. 
 
În Duminica a 22-a după Rusalii, (a Bogatului nemilostiv), IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu oficiază slujba de sfinţire a Bisericii „Cuvioasa Parascheva“ din Parohia Glămboaca, Protopopiatul  Avrig.
 
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. 
 
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază slujba de târnosire a bisericii din Parohia Cipău, Protopopiatul Târgu-Mureş, apoi slujeşte Sfânta Liturghie. 
 
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea. 
 
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va oficia slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Petenia - Horoatul Crasnei, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, şi va săvârşi Sfânta Liturghie.
 
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Racşa, Protopopiatul Oaş, apoi binecuvântează noua sală socială. (Oana Rusu)