Slujiri arhiereşti în Transilvania

Un articol de: Oana Rusu - 21 Feb 2014

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire“ din Braşov.

Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Nicolae“ a Parohiei Sânmarghita, Protopopiatul Dej.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ de la Sighişoara.

Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“, din Oradea.

Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului oficiază Sfânta Liturghie în Parohia Buru, din Protopopiatul Turda.

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va oficia Sfânta Liturghie în Biserica „Duminica Mironosiţelor“ din Baia Mare.