Slujiri arhiereşti în Transilvania în Duminica Iertării
Ierarhii din Transilvania s-au aflat în mijlocul credincioşilor în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, moment care marchează trecerea la Postul Paştelui. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Turnişor II din Sibiu, iar Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Lechinţa, Protopopiatul Bistriţa.
Capela "Sfântul Ilie" şi "Sfântul Mina" din cartierul sibian Turnişor a fost plină de credincioşi la Sfânta Liturghie din duminica dinaintea Postului Mare, zi de mare importanţă duhovnicească în viaţa bisericească. Atmosfera de sărbătoare din micul lăcaş de cult a fost creată de bucuria primirii unui nou slujitor, tânărul preot Ioan Lupu, adus în parohie pentru a răspunde cerinţelor pastorale şi administrative şi ca ajutor pentru parohul de la Turnişor, pr. Nicolae Comănici. Biserica mare, începută în 2005, este acum în stadiul de finalizare, urmând a fi realizate instalaţiile electrice şi termice, catapeteasma şi celelalte necesare unui spaţiu liturgic adecvat slujbelor religioase. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu l-a hirotesit duhovnic pe pr. Ioan Lupu, după care a rostit un cuvânt de învăţătură despre lucrarea duhovnicească din Postul Mare şi a tâlcuit Evanghelia din Duminica Iertării. "Postul făcut în numele lui Hristos implică atât trupul, cât şi sufletul. Postul de bucate trebuie să fie unit cu cel de păcate. În timpul postului, reducem mâncarea, dar reducem şi păcatele noastre. Încercăm ca minţile noastre să fie îndreptate spre Dumnezeu, iar inimile să fie deschise acum spre iubirea de Dumnezeu şi de semen. Faptele pe care le împlinim de acum înainte trebuie să fie fapte ale credinţei, fapte adevărate, care să susţină efortul pe care îl facem prin postirea de bucate", a subliniat Mitropolitul Laurenţiu. A fost apoi prezentat credincioşilor noul preot, pr. Ioan Lupu, căruia i s-au înmânat Evanghelia, Sfânta Cruce şi o cheie, simboluri ale întreitei demnităţi preoţeşti. Pr. Lupu a adresat un cuvânt de mulţumire celor care l-au ajutat să devină preot şi i-a oferit IPS Laurenţiu o icoană cu Sfântul Ilie şi Sfântul Mina, iar pr. paroh Nicolae Comănici a mulţumit IPS Mitropolit Laurenţiu pentru vizita pastorală. Mitropolitul Andrei a slujit la Lechinţa Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Lechinţa, Protopopiatul Bistriţa, la invitaţia pr. paroh Ioan Irimieş. În cadrul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Victor Vărărean, pentru Parohia Pinticu Tecii. În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Andrei a vorbit despre pocăinţă, prin care credincioşii ajung în Rai. "Pocăinţa este întoarcerea de la păcat la virtute şi de la diavol la Dumnezeu. Aceasta este pocăinţa şi cine se întoarce de la păcat la virtute şi fapte bune şi de la diavol la Dumnezeu este un om pocăit. Or, Postul Mare este perioadă de pocăinţă, în care ne rugăm lui Dumnezeu să ne redeschidă uşile Raiului", a spus IPS Andrei. Parohia Lechinţa a fost înfiinţată ca filie în 1926, iar ca parohie în 1929. Noua biserică s-a ridicat între 1939 şi 1967, fiind sfinţită de arhiepiscopul Teofil Herineanu. "Biserica a fost resfinţită, după ce a fost împodobită cu pictura în tehnica frescă, în 1992, în 12 iunie, de Rusalii, de Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul. De atunci s-au mai făcut lucrări de renovare la casa parohială, veche de peste 100 de ani, s-au refăcut acoperişul bisericii şi exteriorul, iar biserica a fost dotată cu centrală termică şi geamuri termopane", a spus pr. Ioan Irimieş. PS Petroniu, în Parohia Bocşa Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Bocşa, Protopopiatul Zalău. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Gălpâia, Protopopiatul Zalău, pe diaconul Mihai Dobocan. De asemenea, la sfârşitul slujbei, Preasfinţitul Petroniu a conferit părintelui paroh Stelian Gorgan şi credincioşilor Parohiei Bocşa titlul de donator pentru ajutorul adus la construcţia sediului Centrului eparhial al Episcopiei Sălajului. PS Vasile Someşanul a slujit la Câmpia Turzii Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Învierea Domnului", din Parohia Câmpia Turzii II. Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat importanţa postului şi a milosteniei. La slujbă au participat câteva sute de credincioşi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Parohia a fost înfiinţată în 1935, iar piatra de temelie a bisericii s-a pus pe 30 iulie 1943, de către episcopul Nicolae Colan. Sfinţirea bisericii a fost săvârşită de arhiepiscopul Teofil Herineanu, în 1974, după cum a precizat pr. Călin Ficior. (Pr. Florin Cătălin Ghiţ, pr. Gabriel Gârdan, Ştefan Mărculeţ, Flavia Oroianu)