Slujiri arhierești la Catedrala Episcopală din Oradea
La praznicul Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în pridvorul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. Ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre comuniunea de iubire eternă din cadrul Preasfintei Treimi, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, ca model de comuniune între oameni, subliniind că între Sfânta Treime și Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos există o puternică legătură. De asemenea, a arătat că „nu doar bisericile care au hramul Preasfintei Treimi sunt în sărbătoare, dar toate sfintele locașuri se află în sărbătoare, pentru că taina credinței noastre este credința în Preasfânta Treime, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, pe Care noi o cinstim ori de câte ori ne rugăm, căci nu este rugăciune care să nu fie făcută în numele Preasfintei Treimi”.
În ziua Pogorârii Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Vecerniei speciale, a „plecării genunchilor”, în pridvorul Catedralei Episcopale din Oradea. La final, toţi credincioşii prezenţi au primit spice de grâu și ramuri de tei binecuvântate și sfințite.