Slujiri arhiereşti la Craiova şi Jupalnic-Orşova

Un articol de: Pr. Doru Marcu - 22 Ianuarie 2019

În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ilie” din Craiova. În timpul sfintei slujbe, Daniel Emanuel Nicola, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Vârvoru de Sus, din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre cele trei virtuți care s-au desprins din tâlcuirea pericopei evanghelice, anume: credință, iubire și recunoștință. Credința este virtutea celor care se aflau în cumplita boală a leprei. Auzind de minunile săvârșite de Hristos, cei leproși au ieșit cu credință în întâmpinarea Acestuia și i-au cerut să îi vindece, fapt care s-a și întâmplat. Din această întâlnire putem înțelege că Hristos nu se teme de boală. „Leproșii s-au apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos și Domnul nu s-a îndepărtat de ei. El nu are teamă că se îmbolnăvește de boala leprei. Dimpotrivă, El merge la cei bolnavi și nicicum nu se teme că va primi această boală. Dintr-odată vedem trei lucruri foarte importante, anume dumnezeirea Mântuitorului Hristos, care nu are nimic cu boala. Pe de altă parte, vedem milostivirea Lui cea mare, iar al treilea lucru vedem faptul că Mântuitorul nu are nici un păcat, nu are nici o vină”, a spus IPS Părinte Mitropolit.

Tot duminică, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Jupalnic din Orșova. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost date de Grupul „Sfântul Nicodim de la Tismana”, al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul mehedințean a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală despre minunea „Vindecării celor 10 leproşi”.

Înainte de construirea barajului Porţile de Fier I, comuna Jupalnic se situa la distanța de 1,5 km de vechiul oraș Orșova, de pe malul Dunării. Biserica actuală s-a ridicat prin strădania credincioșilor în anul 1972, după cum reiese din documentele vremii. Ca și la biserica din Orșova, stilul arhitectonic este tot acela de navă cu absidă semicirculară la Altar, iar turla, poziționată deasupra intrării în pronaos, a fost construită din cărămidă arsă și piatră. Acoperișul este acoperit cu țiglă, iar turla cu tablă. Interiorul bisericii vechi era pardosit cu mozaic, din care s-a păstrat doar o parte cu care a fost pardosit Altarul bisericii noi. Pictura bisericii vechi din Jupalnic a fost executată de către Vartolomei Deliominic din Caransebeș în anul 1922, în timpul Episcopului Iosif Traian Bădescu și al preotului Paul Magndescu senior.

Demolarea și strămutarea vechii biserici s-au făcut după data de 14 octombrie 1970, când s-a oficiat ultima Liturghie. Biserica nouă a fost construită între anii 1972 şi 1973 prin strădania preotului paroh Constantin Stoichescu, dar și a credincioșilor acestei parohii. Târnosirea noului locaș s-a făcut de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în vremea aceea Mitropolit al Olteniei, la data de 14 octombrie 1973. Biserica păstrează hramul Adormirea Maicii Domnului și respectă arhitectura vechiului locaș. Pictura actuală a fost realizată de către pictorul Florica Lăpădat între anii 1981 şi 1982. În prezent preot paroh este părintele Daniel Săvescu.