Slujiri arhiereşti la Craiova şi Mărăşeşti

Un articol de: Cătălin Cernătescu - 20 Feb 2014

Pe 23 februarie, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi prezent în mijlocul credincioşilor din parohia craioveană „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa. Aici va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În aceeaşi zi, Parohia Mărăşeşti va îmbrăca veşmânt sărbătoresc. La biserica din localitate va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim. Alături de PS Părinte va lua parte la ceremonia euharistică un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii vor putea asista la un moment deosebit, hirotonia întru diacon a teologului Ionel Despău, fiu al satului Mărăşeşti. Cel chemat la slujirea eclesială va primi diaconia prin punerea mâinilor ierarhului mehedinţean pe seama aceleiaşi parohii în care a ostenit vreme de 12 ani în funcţia de cântăreţ bisericesc.