Slujiri arhierești la sărbătoarea Sfinților Apostoli
Vineri, 29 iunie, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, numeroși credincioși din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s-au rugat împreună cu ierarhii lor în catedrale eparhiale, biserici de mănăstire și locașuri parohiale. La sfârșitul celor aproape patru săptămâni de urcuș lăuntric prin post, cei care au primit binecuvântarea duhovnicului au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.
Catedrala Arhiepiscopală din Constanța și-a sărbătorit vineri, 29 iunie, ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită la Altarul de vară al catedralei de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev, din Ucraina, informează arhiepiscopiatomisului.ro. Pelerinii prezenți la sărbătoarea hramului au adus cinstire moaștelor Sfintei Mucenițe Sofia și fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis, aduse de la Salonic de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei. La final, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii locașului de cult și s-au împărțit 600 de pachete cu alimente.
Hramul catedralei din Mioveni
Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mioveni, județul Argeș, a îmbrăcat vineri haină de sărbătoare. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de slujitori. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a amintit celor prezenţi de eforturile depuse până în prezent pentru ridicarea celei mai mari biserici din cuprinsul eparhiei.
De asemenea, a lăudat eforturile depuse de administraţia locală şi a mulţumit enoriaşilor pentru grija pe care aceştia o manifestă faţă de acest nou altar de rugăciune, informează eparhiaargesului.ro. Piatra de temelie a catedralei a fost aşezată la 29 iunie 1993, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, la acea vreme Episcop al Argeșului și Teleormanului. Anual, în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel se sărbătoresc Zilele orașului Mioveni.
Sfințirea picturii bisericii din Lopătăreasa
Credincioșii Parohiei Lopătăreasa din județul Buzău i-au sărbătorit vineri, 29 iunie 2018, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai comunității lor. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit pictura bisericii parohiale și a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice. Totodată, ierarhul a binecuvântat noua casă de prăznuire din incinta locașului, după cum ne-a transmis pr. Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.
Pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, părintele paroh Marian Feraru a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și câte o icoană. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Lopătăreasa a fost ridicată între anii 2003 și 2004. În perioada 2012-2016, locașul de rugăciune a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă.
Sărbătoare în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Joi, 28 iunie, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul preoţilor şi credincioşilor Bisericii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din municipiul Brăila. În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viața și activitatea celor doi mari Sfinți Apostoli ai creștinătății și perioada de pregătire duhovnicească a creștinilor prin post și rugăciune pentru a întâmpina cum se cuvine această sărbătoare, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial. După slujba Vecerniei unită cu Litia, ierarhul a rostit rugăciuni de mulţumire, de dezlegare, rugăciuni speciale pentru cei aflaţi în închisori, precum şi rugăciuni pentru cei cuprinși de suferinţă. După cuvântul de învăţătură, preoţii slujitori au împărţit celor prezenţi peste 400 de pachete cu alimente pregătite cu acest prilej de membrii Consiliului şi Comitetului parohial.
A doua zi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Arhiepiscopul Dunării de Jos în Biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din municipiul Galaţi. În cadrul slujbei, diaconul Ionuț Adrian Arsene a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Spiru Haret, judeţul Brăila. La final, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba de pomenire pentru slujitorii trecuţi la Domnul, ctitorii, donatorii şi binefăcătorii sfântului locaş, precum şi pentru făuritorii Unirii de la 1918. De asemenea, a fost săvârşit Parastasul pentru preotul Liviu Rotaru, vrednic slujitor al acestei parohii între anii 1996 și 2001.
Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştină la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. Cu acest prilej, prin grija membrilor Consiliului şi a Comitetului parohial au fost distribuite peste 300 de pachete cu alimente familiilor cu o situaţie materială precară, aflate în evidenţele speciale ale parohiei.
Nouă ani de la instalarea Episcopului Vincențiu
La praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Episcopia Sloboziei și Călărașilor își aniversează chiriarhul, informează sf-esc.ro. Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost instalat chiriarh duminică, 28 iunie 2009, în ajunul acestei sărbători, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La ceas aniversar, joi, 28 iunie 2018, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit slujba Privegherii în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Vineri, în ziua sărbătorii corifeilor Apostolilor, Preasfințitul Părinte Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de slujitori. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia. Arhim. Rafail Mîț, vicar eparhial, a evocat slujirea începută acum nouă ani la Slobozia de către Preasfințitul Părinte Vincențiu. Preasfinţia Sa a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru dragostea cu care l-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-şi nădejdea că lucrarea de mântuire a slujitorilor Sfintelor Altare din cele două judeţe ale eparhiei va spori în anii care vor urma. Pr. Cristian Ștefan Munteanu și pr. Ioan Florin Simion, consilieri în cadrul Administrației eparhiale, au primit Crucea Sloboziei în Grad de Cruce Aniversară.
Credincioșii din Alexandria au participat vineri la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la hramul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început în Episcopia Tulcii joi, 28 iunie, prin slujba Vecerniei săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion în capela Penitenciarului Tulcea. A doua zi, Episcopul Tulcii a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Măcin 1, Protopopiatul Niculițel. În continuare, Preasfinția Sa a vizitat biserica Parohiei Horia și mănăstirea închinată Sfântului Ierarh Nicolae și Sfintei Cuvioase Parascheva din Măcin.