Slujiri arhierești la Stockholm, Suedia
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit mai multe slujbe în orașul Stockholm, Suedia. Astfel, luni, 23 aprilie 2018, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie la parohia românească din Stockholm, ocrotită de la întemeierea acesteia, în 1971, de acest mare martir al Bisericii. Cu prilejul slujirii de hram, părintele paroh Toader Doroftei a primit distincția „Crucea Patriarhală”.
În noaptea dintre 24‑25 aprilie 2018, în paraclisul de la Centrul eparhial din Stockholm, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența mai multor credincioși, a săvârșit Privegherea de noapte, urmată de Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, ierarhul român l‑a hirotonit întru preot pe diaconul Dragoș‑Alexandu Cucuzel pe seama parohiei românești din Nykøbing Mors, Danemarca.
În cuvântul de învățătură, ierarhul i‑a îndemnat pe cei prezenți să cinstească viața sfinților mucenici din toate timpurile. Referindu‑se la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Episcop Macarie a subliniat că „avea și un mare simț al dreptății. Erau persecutați oameni nevinovați. Se încălcau în mod grosolan dreptatea și legea. Se săvârșeau abuzuri și atrocități inimaginabile, cărora le cădeau pradă oameni buni, onești, cinstiți, cetățeni exemplari ai Imperiului Roman. Inima curată a Sfântului Gheorghe nu a răbdat persecutarea creștinilor. Nu a putut să tacă, să stea deoparte, să se ascundă de confrații săi de suferință”.
Miercuri, 25 aprilie, și joi, 26 aprilie, Părintele Părinte Episcop Macarie a efectuat vizite misionare la mai multe familii de români din capitala Suediei, acordând o atenție sporită părinților tineri cu copii și mamelor care au născut recent. Cu mare bucurie, ierarhul a cununat, joi după‑amiază, la Centrul eparhial din Stockholm, doi tineri din comunitate.
În zilele următoare, misiunea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie va continua în România la Copșa Mică, județul Sibiu, unde se va afla pentru acordarea burselor Episcopiei Europei de Nord copiilor sărmani din zonă. (www.episcopiascandinavia.se)