Slujiri arhierești și program duhovnicesc în Eparhia Caransebeșului
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel a adus bucurie așezământului monahal din Munții Cornerevei, județul Caraș-Severin, întrucât mulți pelerini au venit aici să se roage corifeilor apostolilor, alăturându-se credincioșilor din această zonă în ziua hramului. La sărbătoarea Schitului Bogâltin a fost prezent în 29 iunie și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, săvârșind Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Au participat autorități locale, ctitori, binefăcători ai așezământului monahal, dar și mulți credincioși și pelerini din apropiere și din alte zone ale țării.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Mulți credincioși s-au împărtășit și cu Sfintele Taine, întrucât această sărbătoare este precedată și de o perioadă de post.
„Credincioșii care vin aici se bucură căci părintele stareț Filotei îi determină prin cuvântul lui bun și prin rugăciunile pe care le săvârșește zilnic aici să intre în obștea extinsă a acestui așezământ. Chiar dacă nu sunt foarte mulți frați aici, părintele stareț are mulți fii duhovnicești, credincioși din comuna Cornereva, Valea Almăjului, din stațiunea Băile Herculane, din Caransebeș și din alte zone, care vin aici să primească cuvânt de folos și să se liniștească în acest loc ales și binecuvântat de Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Pentru frumoasa lucrare pastoral-misionară, dar și edilitar-gospodărească, părintele stareț Filotei a fost hirotesit protosinghel. În semn de recunoștință pentru purtarea de grijă pe care o arată Schitului Bogâltin, părintele stareț i-a oferit Preasfințitului Părinte Lucian o icoană a Maicii Domnului.
În cadrul proiectului de intensificare a rugăciunii la nivelul parohiilor în Episcopia Caransebeșului, prilejuit de Anul omagial 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit joi, 30 iunie, Sfânta Liturghie, la care au participat preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Moldova-Nouă.
Ierarhul alături de un sobor de preoți și diaconi a oficiat sfânta slujbă în biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Coronini, județul Caraș-Severin. Au luat parte și autorități locale, credincioși din localitate, dar și copii și tineri îmbrăcați în port popular specific zonei.
Cu prilejul acestei vizite pe Clisura Dunării, Preasfințitul Lucian a binecuvântat clădirea Primăriei Coronini, Școala Gimnazială și Casa de Cultură din localitate, toate refăcute din temelie. Tot joi, au fost săvârșite încă nouă Sfinte Liturghii de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian, consilieri, inspectori și protopopi în celelalte nouă cercuri pastoral-misionare ale eparhiei. Astfel, au participat la Sfânta Liturghie toți preoții din Episcopia Caransebeșului, împărtășindu-se cu Sfintele Taine alături de mai mulți credincioși.
„Este o zi specială pentru Parohia Coronini și pentru încă nouă parohii din eparhia noastră, pentru că toți preoții s-au întâlnit cu credincioșii din aceste 10 parohii, formând un sobor binecuvântat. I-am cinstit astăzi prin prezența noastră activă la Sfânta Liturghie pe cei care ne-au adus lumina Evangheliei lui Hristos, Apostolii care s-au umplut de Duh Sfânt la Cincizecime, Apostolii lui Hristos care s-au îmbrăcat cu putere de sus la praznicul Rusaliilor”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian după Sfânta Liturghie.