Slujiri chiriarhale bănățene
Ierarhii bănățeni au efectuat în a doua și a treia zi de Crăciun vizite pastorale în mai multe parohii din cuprinsul Mitropoliei Banatului. Cu acest prilej, au fost săvârșite Sfinte Liturghii arhierești la Lugoj și Dumbrăvița, județul Timiș, Arad și Săvârșin, județul Arad, și la Iaz, județul Caraș-Severin.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a vizitat în ultimele două zile de Crăciun parohiile Lugoj I, Protopopiatul Lugoj, și Dumbrăvița, Protopopiatul Timișoara II. La Lugoj, chiriarhul a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind înconjurat de un sobor de preoți, protos fiind părintele Ioan Cerbu, protopopul Lugojului. La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a adresat numeroșilor credincioși prezenți un cuvânt de învățătură referitor la semnificațiile duhovnicești ale slăvitului praznic al Nașterii Domnului în viața fiecărui creștin. În a treia zi de Crăciun, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei timișene Dumbrăvița. Aici, Înaltpreasfința Sa a fost întâmpinat de soborul slujitorilor și al enoriașilor, condus de pr. paroh Vasile Baboș. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, în prezența a zeci de credincioși și a mai multor oficialități locale. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt duhovnicesc celor prezenți, închinat praznicului Crăciunului și pomenirii întâiului Mucenic al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ștefan.
A doua zi de Crăciun la Arad
În a doua zi de Crăciun, sâmbătă, 26 decembrie 2015, de sărbătoarea Soborul Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a Parohiei Arad-Centru, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a sute de credincioşi. Înaltpreasfinţia Sa, în cuvântul de învăţătură cu titlul „Umanitarism creştin”, a făcut trimitere la momentele din istoria biblică şi universală în care se reflectă, în contextul sărbătorii, năzuinţele de bine ale oamenilor legate de venirea lui Mesia şi care, peste piedicile din vremuri şi locuri, au reprezentat biruinţa planului divin. Întru toate domină bunăvoirea, întrajutorarea şi omenia, a mai adăugat Înaltpreasfinţia Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Arad-Centru.
Slujire arhierească la Săvârşin în prezenţa familiei regale
În Duminica după Naşterea Domnului şi totodată ziua de prăznuire a Sfântului Arhidiacon Ştefan, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Parohia Săvârșin, în prezenţa Altețelor Lor Regale Principesa moștenitoare Margareta, Principesa Maria și Principele Radu al României şi a numeroşi credincioşi din localitate şi din localităţile învecinate. Pe lângă cei amintiţi, alături de înalții oaspeți au fost la Sfânta Liturghie oficialitățile locale ale comunei Săvârșin, primarul Ioan Vodicean și viceprimarul Ioan Marc, împreună cu doamna Alexandra-Patricia Braica, ministru secretar de stat în Ministerul Muncii. Chiriarhul arădean a fost întâmpinat la orele dimineții de părintele paroh Călin Mădăluță, împreună cu corul de tineri al parohiei și mulțime de credincioși din parohie. Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei a fost pus sub titlul „Sublimul jertfei” (pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: Matei 2; Gal. 1; Matei 21 şi Fp. Ap. 7), ştiut fiind că orice lucrare mare cere sacrificii, venirea în lume a Mântuitorului, prin faptul că se numără între evenimentele însemnate ale istoriei, a răspuns aceleiaşi cerinţe. Duminica după Naștarea Domnului aminteşte de evenimente ilustrative în acest sens, cum ar fi uciderea pruncilor din Betleem - în presupunerea făptaşilor că Mesia S-ar afla între ei şi astfel L-ar pierde, apoi martiriul Sfântului Ştefan, apostol, misionar, mărturisitor şi întemeietor al preoţiei Noului Testament, prin faptul de a fi primul între diaconi, totodată şi primul mucenic creştin, la fel cum și mărturisirea Sfântului Apostol Pavel privitoare la viaţa sa, ca şi cea a altora dintre cei din apropierea Mântuitorului, cinstiţi în această zi. Şirul tuturor sacrificiilor se continuă în istoria bisericească, totodată şi în cea universală, ca şi în cea a Bisericii şi ţării noastre, cu sfinţii români, pilde în păstrarea credinţei şi a întregului tezaur din strămoşi. În încheierea cuvântului de învăţătură, în aceeaşi linie, ca pildă, chiriarhul a apreciat interesul familiei regale, în frunte cu Majestatea Sa Regele Mihai şi Regina Ana, pentru păstrarea şi cultivarea întregului tezaur tradiţional în această parte a ţării. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Anghelos” al parohiei, care a primit binecuvântarea chiriarhului în urmă cu trei ani, dirijat fiind de tânărul teolog Flavius Mihoaţă. La momentul Chinonicului, corul a susținut un mic recital de colinde tradiționale românești, unele locale. Înainte de finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a acordat preotului paroh Călin Mădăluţă distincția de iconom.
Sfântul Arhidiacon Ștefan, sărbătorit la Iaz
În a treia zi de sărbătoare a praznicului Naşterii Domnului, când biserica noastră îl cinstește pe Sfântul întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Iaz, Protopopiatul Caransebeș. Credincioșii veniți în număr mare încă de la orele dimineții au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Foarte mulți dintre credincioșii prezenți la sfânta slujbă, îmbrăcați în haine populare specifice Văii Bistrei, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru frumoasa activitate pastoral-misionară, precum și administrativ-gospodărească, părintele paroh Adrian Ciprian Chereș a fost hirotesit în cadrul Sfintei Liturghii iconom stavrofor. La sărbătorea Parohiei Iaz, alături de credincioși au fost prezente și autorități locale. De asemenea, chiriarhul le-a oferit acte de cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările de înfrumusețare și amenajare a sfântului locaș. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.