Slujiri în Duminica lăsatului sec de brânză
În Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai), Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Plopi, Protopopiatul Timișoara II, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Spitalul Municipal din Arad, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a efectuat vizite pastorale în eparhie.
În Duminica lăsatului sec de brânză, numită și a Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Plopi, din Protopopiatul Timișoara II. Aici, Înaltpreasfinția Sa, alături de părintele paroh Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, și de părintele Marius Sfercoci, inspector eparhial, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în prezența unui număr impresionant de credincioși. În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit în treapta diaconiei pe absolventul de teologie Valentin Benchea, administrator la Centrul eparhial.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Mitropolitul Banatului a explicat semnificațiile duhovnicești ale pericopei evanghelice, relatate de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (6, 14-21). Pornind de la cuvintele Apostolului Pavel „vă îndemn fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1), Mitropolitul Banatului a arătat că trupul omului nu este o materie amorfă, lipsită de semnificații, ci este, în primul rând, „o catedrală a Duhului Sfânt”. Dacă edificiile lumești, înainte de a se zidi, sunt gândite de câte un arhitect, noi, oamenii, suntem gândiți și „zidiți” de către Dumnezeu. De asemenea, dacă pe marile clădiri ale lumii se pune câte o placă, în care se menționează numele proiectantului și al constructorului, la botezul fiecărui om, preotul cu Sfântul și Marele Mir scrie pe trupul omului numele Ziditorului făpturii umane, adică Sfânta Treime.
Tot în cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos la rugăciune și iertare, evidențiind importanța acestora pentru dobândirea Împărăției celei veșnice. Fiind la începutul Postului Mare, chiriarhul a vorbit și despre rolul și însemnătatea postului în viaţa şi lucrarea Bisericii, evidenţiind îndemnurile Sfinţilor Părinţi referitoare la această lucrare duhovnicească, numită, pe drept cuvânt, „şcoală a virtuţilor” şi menită să ridice creştinul din moartea păcatului la viaţa cea veşnică întru Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale atât pentru bucuria adusă credincioșilor Parohiei Plopi, cât și pentru duhovnicescul cuvânt de învățătură.
În încheierea acestei vizite pastorale, Înaltpreasfinția Sa împreună cu părintele paroh Zaharia Pereș au mers la o familie cu 8 copii, unde au oferit mai multe daruri, dar și o masa caldă, deschizând practic porțile postului cu exemplul mângâierii sufletești al celor aflați în nevoi.
Slujire arhierească la Spitalul Municipal din Arad
Tot duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie în biserica din incinta Spitalului Municipal Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale a prilejuit un moment de bucurie şi, în acelaşi timp, de mângâiere atât pentru bolnavii din acest spital, cât şi pentru credincioşii care frecventează paraclisul Spitalului Municipal. La Sfânta Liturghie au participat şi ctitorii bisericii din cadrul spitalului, precum şi membri din cadrul personalului medical.
În cuvântul de învăţătură cu titlul „Întâietatea celor spirituale” (cf. Rom. 13; Mt. 6), chiriarhul a făcut referire la vremea de pregătire pentru Sfintele Paşti, adică la Postul Mare, îndemnându-i pe credincioși să practice virtuţile creştine şi mai ales grija pentru cei în suferinţă sau pentru cei cu boli trupeşti şi sufleteşti. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a subliniat rolul și importanța paracliselor din unităţile medicale, dându-le drept exemplu pentru misiunea și disponibilitatea lor. De asemenea, chiriarhul arădean a menționat faptul că Duminica Izgonirii protopărinţilor din rai îndeamnă la stăruinţa în cele duhovniceşti.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Sebastian-Mihai Rocsa a fost hirotonit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei întru diacon, pe seama Parohiei Pescari, Protopopiatul Sebiş.
Preotul Rovin Petruşe a mulţumit chiriarhului pentru bucuria prilejuită atât bolnavilor, cât şi credincioşilor care au fost prezenţi la Sfânta Liturghie.
În seara zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat la slujba Vecerniei iertării şi la Taina Sfântului Maslu, săvârșite la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.