Slujiri în Protopopiatul Năsăud
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, cu prilejul hramului bisericii din Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie.
După citirea pericopei evanghelice din Duminica a 24-a după Rusalii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a afirmat că „Sfinții Arhangheli sunt permanenți luptători împotriva răului” și i-a rugat să mijlocească pentru oameni, ca „Dumnezeu să nu ne treacă cu vederea rugăciunile și să aibă milă și îndurare față de noi toți”. În cadrul slujbei, teologul Radu Moldovan a fost hirotonit diacon.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar interpreta de muzică populară Mihaela Amalia Tuturuga a cântat mai multe pricesne.
Preasfinţia Sa a fost apoi în mijlocul comunității din Sângeorz-Băi, Protopopiatul Năsăud, şi a sfințit cele două cruci care vor fi așezate pe turlele noii biserici din curtea parohiei, unde se află și Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea”. Piatra de temelie a noului locaș de cult, ce va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a fost pusă la 6 august 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, iar construcția a început în luna octombrie a aceluiași an. Biserica va fi afiliată Parohiei Sângeorz-Băi II şi va deservi comunitatea din stațiune, precum și tinerii care se află în tabere la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea”.