Slujiri misionare în Regatul Norvegiei
Românii ortodocși din Regatul Norvegiei au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Sâmbătă, 18 noiembrie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia din Fredrikstad. În cuvântul de învățătură, a vorbit credincioșilor despre importanța Tainei Spovedaniei și a Euharistiei în viața oricărui creștin.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la Domnul.
În prima duminică a Postului Nașterii Domnului, 19 noiembrie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Paraclis Episcopal „Învierea Domnului” din capitala norvegiană Oslo. Pornind de la Evanghelia Duminicii a 26-a după Rusalii, arhiereul le-a spus credincioșilor că adevărata bogăție este în sufletul nostru: „Fericirea nu stă în bunurile materiale, ci în cele duhovnicești pe care trebuie să le dobândim, scump frate și scumpă soră. Iată, gândul acesta al bogatului nesăbuit, căruia i-a rodit țarina, se înfiripă și în noi. Dobândind bunurile materiale, le pierdem pe cele veșnice. Scump frate și scumpă soră, bogăția în sine nu este un păcat. Este păcat atitudinea pe care o avem față de bunurile materiale. Da, bogăția nu este un păcat, dar poate fi o ispită. Ispita puterii, ispita plăcerii, ispita averii, ispita posesiunii, ispita de a ne încătușa în bunurile materiale și de a uita că avem un cer deasupra și avem o Împărăție care este înlăuntrul nostru”.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru un copil din comunitate.