Slujiri misionare la românii de dincolo de Cercul Polar

Data: 25 Feb 2017

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a făcut zilele trecute o vizită pastorală la românii din Norvegia de dincolo de Cercul Polar pentru a-i îmbărbăta și încuraja duhovnicește înaintea începerii Postului Mare. Prea­sfințitul Macarie, însoțit de preotul Andrei Marius Pop din Bergen, a cercetat familiile de români din nordul Norvegiei, precum și pe cei bolnavi și însingurați. Sâmbătă, 18 februarie, a săvârșit Sfânta Liturghie și Taina Botezului pentru un nou membru al comunității românești din Insula Skjervøy , iar duminică, 19 februarie 2017, a slujit Sfânta Liturghie în parohia din Tromsø, oferind copiilor și adulților mai multe daruri duhovnicești.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cuvânt de învățătură despre Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, potrivit pericopei evanghelice de la Matei 25, 31-46, citită la Sfânta Liturghie. „Omul modern nu se mai teme de Judecata de Apoi, iar acest lucru se vede în grozăviile și nenorocirile care au marcat epoca noastră. Uitarea Jude­cății și nepăsarea față de cum vom răspunde înaintea lui Hristos sunt cei doi uriași care nasc atâtea fărădelegi și plăgi care apasă omenirea. În schimb - a arătat Prea­sfințitul Macarie -, gândul viu și adevărat la Judecata de Apoi ne luminează trecerea prin noaptea acestui veac trecător, ținându-ne departe de ispite și aducându-ne aminte că rostul nostru nu este din lumea de aici, ci din Împărăția cerurilor”.