Slujiri misionare și activități pastorale în diaspora ortodoxă românească
În diaspora ortodoxă românească se desfășoară numeroase activități misionare și administrative. În această perioadă, în Italia a fost înființată Parohia „Sfânta Tavita” Verona Nord-Negrar și au început lucrările de reparație a acoperișului bisericii Parohiei „Sfântul Evanghelist Luca” din orașul Verbania. În Spania, credincioșii din Madrid s-au bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală.
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Madrid, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor: „Crucea este cea care unește cerul cu pământul și cea prin care a venit bucurie și biruință la toată lumea, precum odinioară Împăratul Constantin cel Mare a biruit prin crucea văzută pe cer. Crucea este formată din 2 laturi, una verticală și una orizontală, iar prin simbolismul ei, Crucea unește cerul cu pământul și este și pe pământ ca binecuvântare și semn de izbăvire pentru tot cel ce crede în Cruce. Mântuitorul ne cheamă să-L urmăm. Pentru aceasta trebuie să renunțăm la sine și la mândrie. Fără a renunța la acestea nu Se poate să-L urmăm pe Domnul Hristos”.
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, luni, 14 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Madrid, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe obispadoortodoxo.es.
Italia
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2020, a fost sărbătorită înființarea Parohiei „Sfânta Tavita” Verona Nord-Negrar din Italia. Cu această ocazie, părintele Gabor Codrea, protopop al Protoieriei Triveneto II, cel care a obținut locul de slujire pentru parohia nou înființată, a săvârșit prima Sfântă Liturghie, iar în cuvântul de învăță-tură rostit a evidențiat necesitatea împreună-lucrării pentru mântuire a preotului și a credincioșilor, se arată pe episcopia-italiei.it.
Totodată, în această perioadă, în Parohia „Sfântul Evanghelist Luca” din orașul Verbania, Italia, păstorită de părintele Ilie Muntean, au început lucrări de rearanjare a țiglelor sparte de pe acoperișul bisericii parohiale, deteriorate în urma intemperiilor.