Slujiri şi binecuvântări arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat sâmbătă, 24 octombrie, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Vulcan – Centru Vechi din cadrul Protopopiatului Petroșani, județul Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Vineri, 23 octombrie, PS Episcop Gurie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.
În urma finalizării construcției demisolului noii biserici a parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Vulcan – Centru Vechi din cadrul Protopopiatului Petroșani, PS Episcop Gurie a binecuvântat lucrările efectuate în vederea slujirii Sfintei Liturghii și a Sfintelor Taine. După slujba de binecuvântare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de soborul slujitor și în prezența mulțimii de credincioși venită să participe la sfințirea bisericii.
La momentul potrivit, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba hirotoniei întru preot a diaconului Claudiu Corhan, pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Boiu, Protopopiatul Orăștie. De asemenea, ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Radu Toma, cel care va păstori sufletele credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Silvașu de Jos, Protopopiatul Hațeg.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre exigența deosebită a misiunii pastorale, preotul fiind cel care este responsabil în ceea ce priveşte viața veșnică a sufletelor credincioșilor pe care îi păstorește. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să fie următori poruncilor lui Dumnezeu și să fie apropiați bisericii, cea care constituie leagănul și pregustarea Împărăției Cerurilor.
Urmare activității pastoral-misionare derulate în cuprinsul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Vulcan, părintele Mănăsuc Zgârcea a fost hirotesit întru iconom stavrofor de către ierarh. De asemenea, PS Episcop Gurie, la propunerea parohului, a înmânat câteva gramate de mulțumire celor care s-au implicat în lucrările de construcție a noii biserici parohiale.
Vineri, 23 octombrie, PS Episcop Gurie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, ocazie cu care a săvârșit slujba hirotoniei întru preot a diaconului Ioan Sălăi, pe seama Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Homorod, Protopopiatul Orăștie. De asemenea, ierarhul a săvârșit slujba hirotoniei întru diacon a tânărului teolog Claudiu Corhan, cel care va păstori sufletele credincioșilor din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Boiu, Protopopiatul Orăștie.