Slujiri şi binecuvântări arhiereşti în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 16 februarie, Sfânta Liturghie în catedrale eparhiale și au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi în parohii. Totodată, au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit înțelesurile duhovnicești desprinse din pasajul evanghelic ce cuprinde Parabola Întoarcerii Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) și i-au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe.
În Duminica a 34-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat faptul că atitudinile ambilor fii sunt neinspirate, dar iubirea şi iertarea tatălui pot duce la revenirea amândurora. „Unul a risipit avuţia trăind în desfătări, într-o ţară îndepărtată, celălalt, deşi adunase faptă bună cu faptă bună şi ascultare cu ascultare, le-a risipit pe toate pentru că nu a avut, după cuvântul lui Constantin Noica, «niţică iubire». Pe de altă parte, un teolog a spus că dacă s-ar fi pierdut toată Scriptura şi ar fi rămas această parabolă, ar fi fost suficient să ne vorbească despre iubirea Tatălui Ceresc”, a spus ierarhul.
Municipiul Târgovişte
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Târgovişte, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiatargovistei.ro.
Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Daniel Lungu, pe seama Parohiei Pucheni, Protopopiatul Târgoviște Nord, județul Dâmbovița.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a subliniat faptul că fiul risipitor reia istoria umanității, ca de altfel a fiecăruia dintre noi, pe drumul întoarcerii către Tatăl Ceresc, Care nu contenește să ne împărtășească din belșug iubirea și milostivirea Sa, ce întotdeauna depășesc dreptatea oamenilor.
Municipiul Constanţa
Credincioşii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” şi „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Constanța i-au avut în mijlocul lor duminică pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi pe Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Cu ocazia începerii manifestărilor prilejuite de hramul bisericii, cei doi ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a spus că Dumnezeu aşteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi, la fel cum tatăl din parabolă l-a aşteptat pe fiul cel mic: „Evanghelia de astăzi ne face o chemare atât de stăruitoare! Fiecare dintre noi este un fiu risipitor. Toţi am cheltuit averea, adică darurile primite de la Dumnezeu, dar dacă ne întoarcem, cerând iertare, El ne primeşte”. Credincioşii prezenţi s-au putut închina moaştelor sfinţilor ocrotitori ai bisericii, precum şi la cele ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeii.
Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Antonești, județul Argeş
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești din comuna Corbeni, judeţul Argeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesului.ro.
În cuvântul rostit cu această ocazie, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic, amintind că Dumnezeu dorește întoarcerea omului de la viața păcătoasă pentru redobândirea statutului de fiu al Împărăției Sale.
Municipiul Focşani
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Toți Sfinții” din municipiul Focșani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele Dragoş Olteanu, consilier eparhial.
„Evanghelia de astăzi, prin Parabola Întoarcerii Fiului risipitor, ne încurajează pe toți, pe măsură ce ne apropiem de Sfântul și Marele Post, să conștientizăm starea noastră de păcat și să ne ridicăm. Iar ridicarea, reînnoirea hainei luminoase primite la Botez se fac prin Taina Pocăinței, a Sfintei Spovedanii. Mărturisirea păcatelor și iertarea primită de la Dumnezeu pentru pocăința făcută sunt acelea care redau strălucirea de odinioară a hainei Sfântului Botez”, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
Municipiul Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis preotul Rareş Bucur, consilier eparhial.
„Pe fiul cel desfrânat, care s-a întors de la păcat, Preabunul Părinte îmbrățișându-l îl sărută, îl aduce iarăși în casa părintească, care este Biserica și Împărăția lui Dumnezeu, îi dă semnele măririi Sale și veselie de taină săvârșește împreună cu cei de sus, jertfind vițelul cel îngrășat care este Sfânta Împărtășanie, pentru ca noi toți să înțelegem și să viețuim cu vrednicie”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
După Sfânta Liturghie, chiriarhul a mers la Reședința Arhiepiscopală împreună cu mai mulți copii şi părinţii lor, unde a oferit daruri celor mici.
Parohia Perieţi, județul Ialomița
Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Perieţi din cadrul Protopopiatului Slobozia, județul Ialomița, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
La final, copiii prezenţi la Sfânta Liturghie au primit în dar de la ierarh cruciuliţe.
Oraşul Mihăileşti, județul Giurgiu
Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Mihăileşti, județul Giurgiu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a transmis TRINITAS TV.
Cu acest prilej, în biserică au fost aşezate spre închinare icoana Maicii Domnului de la Așezământul monahal „Grădina Maicii Domnului”-Letca Nouă și racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul de la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Varlaam, județul Giurgiu.
Parohia Sâmbăta Nouă, județul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Sâmbăta Nouă, Protopopiatul Babadag, judeţul Tulcea, înconjurat de un sobor de preoţi, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.