Slujiri arhiereşti în Transilvania
În duminica a 23-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie, alături de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. După Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi şi preoţi va oficia slujba Parastasului pentru părintele Teofil Părăian, la şase ani de la trecerea la Domnul. Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din orașul Carei. La festivitățile organizate cu ocazia Zilei Armatei Române, la împlinirea a 71 de ani de la eliberarea orașelor Satu Mare și Carei, ierarhii vor săvârși slujba Parastasului pentru eroii căzuți pentru apărarea și întregirea Țării. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Holod, Protopopiatul Tinca. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cehu Silvaniei.