Slujirile ierarhilor din Mitropolia Olteniei
În cea de a XXIX-a Duminică după Rusalii IPS Părinte Mitropolit Irineu va săvârşi Sfânta Liturghie la altarul Paraclisului mitropolitan "Sfântul Ilie" din Craiova. IPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnic. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji la Biserica "Sfântul Dumitru" din Turnu Severin. Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Paraclisul episcopal "Sfânta Treime" din Slatina, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Parohia Vlădeşti, judeţul Vâlcea.