Slujirile ierarhilor transilvăneni la Botezul Domnului

Data: 05 Ianuarie 2012

În ziua praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Transilvaniei, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu. După Sfânta Liturghie, preoţii şi credincioşii de la parohiile sibiene împreună cu ierarhii din Arhiepiscopia Sibiului, IPS Mitropolit Laurenţiu şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, se vor îndrepta către centrul oraşului, în Piaţa Mare, unde se va oficia rânduiala Sfinţirii Apei.

Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, oficiază Sfânta Liturghie şi Sfinţirea Apei la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Ierarhul va oficia, la troiţa din faţa catedralei, rânduiala Sfinţirii celei Mari a Apei sau Agheasma Mare. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie şi slujba Sfinţirii Apei la Biserica "Pogorârea Duhului Sfânt" din oraşul Vaşcău, Protopopiatul Beiuş. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie şi slujba Sfinţirii Apei în biserica Parohiei Românaşi, Protopopiatul Zalău. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Sibiu, apoi participă la procesiunea şi slujba Sfinţirii Apei în Piaţa Mare din Sibiu. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, oficiază Sfânta Liturghie şi slujba Sfinţirii Apei la Parohia "Adormirea Maicii Domnului", Parohia Dej II, Protopopiatul Dej. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte şi predică la Catedrala episcopala "Sf. Treime" din Baia Mare. După Sfânta Liturghie oficiază, pe esplanada din faţa catedralei, slujba de Sfinţire a Apei. (O.R.)