Smerit slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu

Persoană de aleasă reverenţă, predicator strălucit, iubitor al slovei şi slujitor dăruit al Bisericii Ortodoxe, aceasta este, în câteva cuvinte, imaginea pe care cucernicul preot Ştefan Popescu, din Gvardeniţa Mehedinţiului, a lăsat-o posterităţii. Astăzi, la mai bine de o jumătate de an de la naşterea în ceruri, rememorăm, alături de cele două fiice, Mariana Popescu şi Felicia Eftimescu, principalele etape ale existenţei sale pământeşti.

Povestea preotului Ştefan Popescu are un curs aparte, desprinzându-se parcă din vechi file de pateric. Înainte de toate a fost un om simplu şi smerit, atât de smerit, încât nici cei mai înverşunaţi propagandişti ai teoriilor epocii trecute nu au îndrăznit să-i hulească credinţa. Şi peste toate acestea, Dumnezeu a mai pus un dar: puterea de a predica învăţătura creştină înaintea oamenilor. Ştefan "Gură de Aur" A venit pe lume la data de 20 septembrie 1922, în casa creştinilor Gheorghe şi Alexandra Popescu, din localitatea mehedinţeană Corlăţel. A fost al doilea vlăstar din cei şase pe care Dumnezeu i-a rânduit spre ajutor şi sprijin soţilor Popescu. După absolvirea şcolii primare din localitatea natală, a bătut la poarta Seminarului Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea pentru a-şi împlini chemarea spre care Dumnezeu îl rânduise. Timp de opt ani de zile, tânărul mehedinţean şi-a uimit profesorii şi colegii prin capacitatea şi determinarea cu care buchisea vechile ceasloave. S-a dovedit încă de pe atunci un strălucit predicator. Odată, de hramul şcolii, profesorii l-au rânduit să vorbească după Sfânta Liturghie. La slujbă era prezent şi vlădica Nifon, pe atunci mitropolit al Olteniei. Era "o mână de om". După ce a luat binecuvântare de la arhiereu, a urcat în amvon şi a început să vorbească. Frazele au început să curgă într-o simfonie perfectă, dirijate maiestuos de firavul seminarist. Vlădica a rămas impresionat, l-a îmbrăţişat şi l-a "botezat" "Ştefan Gură de Aur", după numele marelui nostru Părinte bisericesc, Ioan Gură de Aur. L-a îndemnat să-l caute imediat după terminarea seminarului pentru a-l hirotoni întru preot, lucru care s-a şi întâmplat, în anul 1943, după ce s­a căsătorit cu domnişoara Margareta Vatan, din localitatea Gvardeniţa, judeţul Mehedinţi. În seminar a fost primul la carte Momentul mult-aşteptat a venit destul de repede, imediat după finalizarea studiilor seminariale: "Ne povestea că în perioada aceea erau foarte multe cereri pentru hirotonie. Era pe timpul războiului şi foarte mulţi dintre teologi alegeau preoţia pentru a scăpa de front. Puţini erau însă cei care reuşeau să treacă de selecţia intransigentă a mitropolitului Nifon. Trebuia să fii cu adevărat talentat, să ai acea harismă pentru a putea dovedi că vei fi de un adevărat păstor pentru credincioşii din parohie. Tata vorbea foarte frumos, ăsta era darul lui. În seminar a fost tot timpul primul la carte. Ne-a povestit odată că, de hramul seminarului, a fost pus de părintele profesor de omiletică să ţină o predică înaintea colegilor şi, evident, înaintea înaltului Nifon, care era nelipsit de la sărbătoare. Atât de mult i-a plăcut acea cuvântare, încât i-a promis că după seminar îl va hirotoni negreşit. Se întâmpla foarte rar lucrul acesta, iar tata a fost un norocos, pentru că, după terminarea seminarului, mitropolitul Nifon nu şi-a uitat făgăduinţa", mărturiseşte Mariana Popescu, fiica cea mare a preotului Ştefan Popescu. A ales Parohia Gvardeniţa, localitatea natală a soţiei, şi aici a rămas o viaţă. După hirotonie, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe arhiereul Irineu Mihălcescu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman etc. În timpul prigoanei comuniste, părintele Ştefan a rămas acelaşi devotat slujitor. A reuşit, prin sprijinul credincioşilor săi, să renoveze biserica parohială şi să repare clopotniţa. Credincioşii nu au fost lipsiţi niciodată de predică. Cuvintele preotului, inspirate din realităţile vieţii şi alimentate de simplitatea şi dulceaţa graiului de la ţară, au rămas ca un testament pentru credincioşii din Gvardeniţa. Slujirea sa nu a fost însă pe placul celor care "propovăduiau" directivele de partid şi teoriile atee. Familia, persecutată de comunişti Deşi niciodată nu i s-au putut aduce acuze directe sau dovezi incriminatorii, comuniştii s-au răzbunat pe cele două fiice ale sale. "La grădiniţă nu eram primite. Ne-au luat de mână şi ne-au dat afară pe motiv că tata era preotul satului. Era perioada aceea în care stăteai noaptea cu urechea ciulită, auzeai că vine maşina şi ştiai că trebuia să mai aresteze pe cineva. Pe bunicul nostru l-au ridicat de câteva ori şi l-au dus la postul de miliţie pentru a-l interoga despre avere", mai spune doamna Mariana. Fiica cea mică terminase şcoala generală cu zece, însă a fost respinsă la examenul de admitere în liceu: "Am ajuns tocmai la Bucureşti, la cabinetul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am intrat singură acolo. Tata nu a putut merge cu mine pentru că s-ar fi compromis. Mi-am luat inima în dinţi şi am intrat. Era o situaţie foarte ciudată. Se putea vedea cu ochiul liber nedreptatea pe care mi-o făcuseră. Terminasem prima clasa a VIII-a, iar la examenul de admitere eram picată. Acolo mi s-a spus foarte clar că tot ce mi se întâmplase era pentru faptul că tata purta haina preoţească. Cu toate acestea, mi-au spus să stau liniştită, să-mi cumpăr cărţile şi la toamnă să merg la liceu. Media mi-a fost reafişată, de data asta cu nota corectă. Iată că, printre tovarăşii care căutau fără motiv să se răzbune, mai erau şi oameni cumsecade", povesteşte Felicia Eftimescu, mezina familiei Popescu. Pentru a putea merge mai departe, cele două fiice au urmat fără abatere povaţa părintelui lor: "Trebuie să fiţi, nu bune, ci cele mai bune pentru a reuşi în viaţă!" Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, Mariana ajungând profesor în cadrul Facultăţii de Matematică din Craiova, iar Felicia, director al Prognozei Hidru - Craiova. A lăsat în urmă zeci de ucenici În ultima parte a vieţii, după ce Margareta preoteasa a trecut la Domnul, părintele Ştefan s-a pregătit pas cu pas pentru întâlnirea cu veşnicia. După pensionarea din anul 2000, a continuat să slujească cu aceeaşi râvnă de la început. A lăsat în urmă ucenici care i-au continuat cu vrednicie lucrarea pastorală: "Îi plăcea foarte mult să pregătească tineri pentru Seminarul Teologic şi se bucura nespus de mult atunci când ajungeau preoţi. De foarte multe ori dădea meditaţii la matematică, materia la care a excelat întotdeauna. Mulţi dintre ucenicii săi veneau după hitoronie şi îi aduceau veşminte preoţeşti, icoane sau obiecte de cult pe care le păstra la loc de cinste", mărturiseşte fiica cea mare. Nu a lăsat deoparte nici lectura, cu care s-a îndeletnicit încă de pe băncile seminarului. Dumnezeu l-a chemat la ceruri în data de 11 octombrie 2010. A fost îmnormântat în Gvardeniţa, parohie pe care a păstorit-o mai bine de o jumătate de secol. Un monument viu de smerenie Personal, l-am întâlnit la altarul Bisericii "Sfântul Calinic Cernicanul" din Craiova. Slujea aici ocazional, când venea în vizită la fiicele sale. Cu trupul său mărunţel, cu privirea contemplativă, agăţată parcă într­o altă lume, părintele Ştefan era un monument viu de smerenie. În timpul Sfintei Liturghii, vocea sa clară pătrundea cu putere în inimile credincioşilor. A predicat de câteva ori. Cuvintele parcă veneau dintr-un izvor nesecat de inspiraţie dumnezeiască şi se armonizau perfect cu realitatea fiecăruia dintre noi. Imaginea sfinţiei sale îmi readuce de fiecare dată în inimă memorabilele cuvinte ale Părintelui nostru între Sfinţi Ioan Gură de Aur: "Sfântul Duh a rânduit ca preoţii, încă pe când sunt în trup, să aducă lui Dumnezeu aceeaşi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceea, preotul trebuie să fie atât de curat, ca şi cum ar sta în cer, printre puterile cele îngereşti".