Smolensk: Oficialii polonezi resping teoriile conspiraţioniste
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, şi-a exprimat convingerea că membrii Comisiei mixte ruso-poloneze de investigare a cauzelor accidentului aviatic din 10 aprilie, produs la lângă Smolensk (vestul Rusiei), în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa Maria, precum şi alţi 94 de membri ai elitei ţării, vor ajunge în cele din urmă la adevăr. "Întotdeauna există teorii ale conspiraţiei, dar, în cazul dat, este lipsit de seriozitate să se creadă acest lucru. Nu există absolut nici o dovadă în acest sens", a afirmat şeful diplomaţiei de la Varşovia. În opinia sa, motivul catastrofei aeriene a fost o combinaţie între condiţiile meteorologice extrem de nefavorabile, aeroportul militar destul de primitiv şi o eroare de pilotaj. "Sunt convins, comisia mixtă ruso-poloneză va ajunge la adevăr", a spus Sikorski într-un interviu acordat CNN.