Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri
Astăzi Biserica ne cheamă să cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră. Este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea sau soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului, iar pentru aceasta au fost alungaţi din cer. Cel care a condus lupta cu balaurul (Apocalipsa 12, 7-9) a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. Mihail în limba evreiască înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Astăzi îl serbăm şi pe Arhanghelul Gavriil care a făcut multe binefaceri neamului omenesc. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea.