Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil; Sfântul Cuvios Ştefan Savaitul; Sfânta Cuvioasă Sara
Binevestitorului mântuirii noastre, lui Gavriil Arhanghelul, marele slujitor al lui Dumnezeu, care a făcut oamenilor atâtea binefaceri, Biserica îi alcătuieşte astăzi al doilea sobor de prăznuire, mulţumindu-i pentru toate slujirile lui, întocmai ca şi la întâia sa prăznuire din ziua de 26 martie, după Buna Vestire. Arhanghelul Gavriil este acela care pe Moise l-a învăţat în pustie scrierea cărţilor, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam, viaţa aceluia şi a celor ce au fost după dânsul. L-a învăţat a scrie despre toţi anii şi neamurile cele de mai înainte, despre potop şi despre despărţirea limbilor. Tot Arhanghelul Gavriil i-a tâlcuit prorocului Daniel vedeniile cele minunate, i-a spus despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului şi despre vremea venirii Mântuitorului Hristos în lume. Gavriil s-a arătat Sfintei Ana, prorocindu-i că va zămisli şi va naşte pe fiica cea binecuvântată, pe Fecioara Maria. Asemenea, s-a arătat şi Sfântului Ioachim, care postea în pustie, şi i-a spus acelaşi cuvânt ca şi Sfintei Ana, că vor naşte pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia. Acest mare arhanghel s-a arătat lui Zaharia arhiereul şi i-a binevestit că Elisabeta, soţia sa, va naşte un fiu, căruia îi vor pune numele Ioan. De asemenea, Arhanghelul Gavriil s-a arătat noaptea păstorilor când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, precum şi femeilor mironosiţe şezând pe piatra mormântului şi spunân-du-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos. Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea Veche, cât şi din cea Nouă, pomenin-du-le Biserica Ortodoxă şi ştiind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuiesc astăzi prăznuire sobornicească.